Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 23:00 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 23:16
Astra și Dinamo au remizat, 0-0, în prima etapă a play-out-ului din Liga 1. Dusan Uhrin Jr. (53 de ani) le promite fanilor că va face totul pentru a-i salva pe „câini” de la retrogradare.
Toate detaliile despre Astra - Dinamo, AICI!
„Sunt satisfăcut de acest egal, am jucat agresiv. N-am marcat, dar nici nu am primit gol, e un lucru bun pentru noi. Le-am spus jucătorilor că trebuie să joace agresiv și asta au făcut. Amândouă echipele au evoluat bine, iar ritmul a fost bun.
Trebuie să schimb multe lucruri în perioada următoare! Trebuie să arătăm ce e mai bun, să dăm 100%, să fim concentrați, vin multe meciuri, va fi dificil pentru toată lumea. E foarte important să ne concentrăm la maximum în fiecare meci.
Probleme? Sunt două: nu avem puncte și nu înscriem. Trebuie să ajungem în careul advers și să marcăm. În această seara a fost dificil, pentru că Astra a opus rezistență. Nu am ce să promit, doar că voi da totul pentru a o salva pe Dinamo”, a declarat Uhrin la Telekom Sport.
26 de meciuria rezistat Uhrin la Dinamo în primul mandat. A obținut 12 victorii, 4 egaluri și a fost învins de 10 ori
Dinamo poate ajunge pe ultimul loc!
Dacă în această rundă Poli Iași va învinge la Argeș, iar Hermannstadt va câștiga pe terenul Chindiei, atunci Dinamo va ceda locul de baraj pentru statutul de „lanternă roșie!”. Uhrin, ajuns de două zile la Săftica, are multe de rezolvat.
Cele mai tari imagini din partida Astra - Dinamo
Citește mai multe știri despre Astra - Dinamo:
Neagoe a desemnat cel mai bun jucător al meciului: „N-am vrut să-l schimb”
Paul Anton, răspuns „tăios” pentru critici: „Nu le vom da satisfacție!”