Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 22 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 iulie 2014 23:21
"Vicele" Deaconu se va ocupa de observatorii de la primele două divizii, fiind deposedat de responsabilitatea desemnării brigăzilor la L1.
Numirea lui Kyros Vassaras în fruntea CCA aduce şi primele mutări în funcţionarea comisiei. Iar cea mai importantă îl vizează pe Alexandru Deaconu, căruia i s-a luat responsabilitatea supervizării delegării arbitrilor de la Liga 1.
Odată cu prima rundă din "A", misiunea va trece în sarcina lui Patriţiu Abrudan, care va împărţi brigăzile de la Cluj, unde locuieşte şi activează ca director regional la Banca Transilvania. Vicepreşedintele Alexandru Deaconu se va ocupa de delegarea observatorilor.
Sursele Gazetei susţin că numele lui Abrudan s-a aflat la un moment dat în calcul chiar pentru şefia comisiei, dar fostul asistent FIFA a declinat oferta. "N-a dorit să se rupă de jobul său de la bancă, unde are stabilitate şi siguranţă, spre deosebire de un post în fruntea CCA, care azi e, mîine nu mai e", explică un federal.
În rest, delegările "centralilor" la "B" trec sub pixul lui Cornel Sorescu, de Liga a 3-a se va ocupa Dan Berbecaru, în timp ce Cristi Nica, proaspăt cooptat în CCA, va avea în grijă asistenţii de la eşaloanele doi şi trei.
79 de "centrali" şi asistenţi s-au aflat pe lista CCA la cursul de instruire al arbitrilor din lotul naţional, desfăşurat săptămîna trecută la Cheile Grădiştei
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”