Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 noiembrie 2022 14:53 / Actualizat miercuri, 02 noiembrie 2022 15:49
Basarab Panduru a venit cu o propunere inedită pentru banca FCSB-ului: Ionuț Chirilă (56 de ani).
- CONTEXT: Cu FCSB rămasă fără „principal” după demisia lui Nicolae Dică, Becali a întocmit ieri o listă scurtă pe care s-au aflat, în primă fază, Ilie Poenaru și Andrei Prepeliță, apoi acestora li s-au adăugat Eugen Neagoe și Liviu Ciobotariu.
Basarab Panduru îl propune pe Ionuț Chirilă la FCSB: „Omul a făcut posesie”
„Ionuţ Chirilă cum ţi se pare?”, a întrebat Panduru în emisiunea „Minutul 91” de la Orange Sport 1. Propunerea l-a surprins pe moderatorul Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei dorind să se asigure că Pandi nu glumește: „Chirilă? La FCSB?!”.
Dar Panduru a continuat într-o notă serioasă: „Păi, dacă tot vrei posesie? Da, la FCSB. Nu vine că e dinamovist sau ce? Dacă vrei posesie, omul a făcut posesie, a făcut echipele să joace fotbal, chiar şi cu jucători necunoscuţi. La Chiajna a făcut ceva dintr-o echipă de necunoscuţi. Şi la Petroşani echipa juca fotbal. Dacă vrei posesie, poţi încerca, dar îi trebuie timp, să-l laşi în pace”.
Ionuț Chirilă are un CV subțire
Liber de contract din decembrie anul trecut, când s-a despărțit cu scandal de Academica Clinceni, Chirilă a antrenat de-a lungul anilor la echipe modeste, majoritatea experiențe scurte și fără mare succes: Electromagnetica, Focșani, Jiul Petroșani, UTA, Concordia Chiajna, CSM Poli Iași, ASA Târgu Mureș și Clinceni.
Avântul la nivel declarativ al lui Chirilă vine din performanțe obținute la jumătatea anilor '90, când acesta se ocupa de juniorii lui Dinamo. Ionuț amintește mereu cu mândrie că el e cel care a descoperit jucători precum Cătălin Hîldan, Mihai Tararache, Florentin Petre, Cezar Dinu, Laurențiu Lică sau Popistașu.
VIDEO. Ionuț Chirilă se autopropunea la FCSB: „Garantez cu credit de 500.000 de euro”
În 2019, Chirila se autopropunea la FCSB în cadrul emisiunii GSP Live. Cu o siguranță debordantă, Chirilă poza atunci în salvatorul perfect pentru FCSB, echipă care nu a mai câștigat titlul în Liga 1 din 2015: „Steaua, cu de trei ori bani mai puțini, poate face de trei ori mai mare performanță! Semnez și garantez! Dacă sunt antrenor la Steaua, garantez cu credit de 500.000 de euro că iau titlul. Dacă pierd titlul, Gigi poate să-mi ia banii, iar eu îi restitui și toate salariile”.
Citește mai multe știri despre FCSB:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!