Articol de GSP - Publicat luni, 22 mai 2017 10:50
Gigi Becali a vorbit despre șansele celor de la FCSB de a trece de posibilele adversare din turul 3 al Ligii Campionilor.
"Echipa noastră va juca împotriva campioanelor. Vom vedea răspunsul de la TAS. Dar eu zic că de Victoria Plzen și de Dinamo Kiev trecem. Avem șanse de 50% de calificare", a spus Becali la TV Sport ro.
FCSB cunoaşte acum în mod clar componenţa urnei din care se va alege adversarul din turul 3 al Ligii Campionilor:
- Dinamo Kiev
- Ajax Amsterdam
- Viktoria Plzen
- ȚSKA Moscova
- FC Brugge
Patronul FCSB a vorbit și despre demersul făcut la TAS pentru stabilirea campioanei, după ce echipa sa și Viitorul au terminat la egalitate de puncte, 44.
"Pe 26 mai se face Comitetul Executiv și vom vorbi și vom prezenta cazul. Vom avea avocați care sa le explice oamenilor din Comitetul Executiv ce se întâmplă cu regulamentul, iar ei vor vota. Se poate să nu mai ajungem la TAS, vom vedea. Ca sa fie corectitudine și dreptate, o să-i chemăm și pe cei de la Viitorul.
Eu cer să vedem cine are dreptate. Nu vreau să vorbesc mai mult despre asta. Nu trebuie să supere nimeni. Dacă pierdem, felicităm Viitorul, dacă vom câștiga, nu așteptăm nicio felicitare.
Trebuie dreptate. Liga spune că Viitorul e campioană, eu spun că noi suntem campioni. Pentru mine, regulamentul e clar. Nu e ambiguu deloc. Dacă era ambiguu, nu mergeam la TAS, că poate pierdeam. Noi suntem campioni. Nu trebuie să-mi spună Justin Ștefan cine e campioană.
Am vorbit și 100% se va da decizia până când încep meciurile din cupele europene. Dacă nu e gata, se pune o steluță la tragerea la sorți. Zice FRF că este un litigiu și să se aștepte decizia. Dar se poate să se dea înainte de cupele europene", a adăugat Becali.