Articol de GSP - Publicat luni, 16 mai 2022 01:33 / Actualizat luni, 16 mai 2022 01:33
CFR Cluj a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 2-1, și a devenit campioană cu o etapă înaintea finalului play-off-ului. Atacantul Billel Omrani (28 de ani) a anunțat că va pleca din Gruia.
Contractul lui Billel Omrani cu CFR Cluj expiră la finalul acestui sezon. Vârful francez a transmis că nu va semna o nouă înțelegere cu formația campioană, dar promite că nu va merge la altă rivală din Liga 1.
Billel Omrani și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj
„A fost foarte bine, suntem campioni, asta e cel mai important în final. A fost foarte greu începând play-off. Trebuia să avem 14 puncte în față, apoi, dintr-odată, au rămas 7. Toți și-au dat viața cu noi, dar am câștigat!
Pentru mine a fost ultimul meu aici, la CFR Cluj. Încă nu știu ce fac, unde merg. Am discuții cu mai multe cluburi din afară. Dacă aș rămâne în România, ar fi doar la CFR Cluj”, a spus Billel Omrani, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Billel Omrani a sosit la CFR Cluj în toamna anului 2016, în calitate de jucător liber de contract. Vârful francez a marcat 47 de goluri și a oferit 42 de pase decisive în tricoul campioanei României.
VIDEO Imagini senzaționale cu bucuria campioanei CFR Cluj: Dan Petrescu, udat cu șampanie de fotbaliști
FOTO Cum a sărbătorit CFR Cluj al 5-lea titlu cucerit în Liga 1
Citește și alte știri despre sărbătoarea campioanei CFR Cluj:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”