FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Boca: "Sper sa sărbătorim al cincilea an consecutiv în Liga 1"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 aprilie 2008 00:00

Preşedintele executiv al echipei Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că meciul cu "U" Cluj va fi dificil, pentru că jucătorii clujeni vor să îndeplinească baremul de 25 de puncte pentru Liga I, în timp ce ieşenii au nevoie de victorie pentru a se salva de la retrogradare.

"Partida cu Universitatea Cluj este ca o finală pentru noi şi trebuie să o câştigăm. Nu avem decât varianta victoriei. Orice alt rezultat ar însemna să stăm la mâna celorlalte echipe şi să avem emoţii în ultima etapă. Dacă luăm cele trei puncte ne salvăm matematic de la retrogradare. Sper să sărbătorim, după meci, obţinerea 'vizei' de primă ligă pentru al cincilea an consecutiv. Nu va fi însă deloc uşor, pentru că oaspeţii, chiar dacă sunt retrogradaţi, au nevoie de puncte pentru a realiza baremul", a declarat Sorin Boca, care s-a arătat dezamăgit de faptul că formaţia antrenată de Alpar Meszaros va evolua din sezonul viitor în liga secundă.

Poli Iaşi se află pe locul 13 în Liga I, cu 37 de puncte, la patru puncte distanţă de primul loc retrogradabil, ocupat în acest moment de Ceahlăul Piatra Neamţ. De cealaltă parte, Universitatea Cluj ocupă ultimul loc al clasamentului, cu 23 de puncte, şi este deja retrogradată în liga secundă, dar mai are nevoie de două puncte pentru a îndeplini baremul Ligii I (n.r. 25 de puncte) şi a nu pleca cu penalizare în Liga a II-a.

Partida dintre Poli Iaşi si Ceahlăul Piatra Neamţ, contând pentru etapa a 33-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 19:00, şi va fi transmisă de Telesport.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mititelu se laudă că a găsit următorul star al Olteniei: „De la Gică Popescu n-am mai avut așa ceva!”
Liga 2

Umilit de marea rivală, antrenorul lui Celtic a strecurat câteva înțepături: „Nu ne bătuseră de mult, aveam 14 puncte în plus...”
Stranieri

„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (2)
 •  01 Mai 2008, 02:09

alo!!! dormiti? incompetentilor!!! cu universitatea cluj...degeaba luati bani pe ziar:(((((

 •  30 Aprilie 2008, 22:27

Poli joaca cu U CLUj nu cu Ceahlaul

Vezi toate comentariile (2)
Comentează