Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 16 aprilie 2008 00:00
Şefii tatonează condiţiile repatrierii lui Claudiu Niculescu în cazul în care Duisburg va retrograda.
Claudiu Niculescu, come-back în Ştefan cel Mare? Posibil! Şefii roş-albilor s-au gîndit la această variantă pentru a-i sensibiliza pe propriii suporteri, exasperaţi după un sezon şters. Fotbalistul în vîrstă de 31 de ani a rămas foarte iubit de către fanii dinamovişti. Însă există două condiţii importante pentru îndeplinirea acestui transfer.
1. Duisburg, cu care atacantul este sub contract, să nu rămînă în Erste Bundes liga. Formaţia germană este acum pe loc retrogradabil şi, chiar dacă Niculescu mai are contract cu “zebrele” încă un sezon, din vară, cu opţiune din partea jucătorului, nemţii sînt tentaţi să vîndă fotbaliştii cu nume şi contracte mari în cazul în care vor ajunge în liga secundă. Iar Clau- gol cîştigă 350.000 de euro la MSV.
2. Niculescu să nu-şi găsească alt angajament în prima ligă germană, superior din punct de vedere financiar celui pe care i l-ar putea oferi Dinamo, adică 150.000 de euro pe sezon. Evoluţiile sale din această primăvară în echipamentul lui Duisburg au fost satisfăcătoare, atrăgînd deja privirile managerilor de la Energie Cottbus şi Bochum.
“Sufletul meu a rămas la Dinamo, eu întotdeauna am spus că în Ştefan cel Mare e casa mea. Să vedem ce va fi la vară, acum am meciuri importante cu Duisburg la care trebuie să mă concentrez”
Claudiu Niculescu atacant Duisburg
2 goluri a marcat Claudiu în Germania, atacantul mai avînd 5 pase decisive pentru colegii de la Duisburg
De ce e Niculescu un idol pentru Dinamo
3 titluri cîştigate (2002, 2004, 2006), 3 Cupe ale României (2002, 2004, 2005) şi o Supercupă (2005)
2 trofee de golgeter (2005, 2007)
119 goluri marcate în 211 meciuri jucate pentru “cîini” în toate competiţiile
Golgeterul all-time al dinamoviştilor în cupele europene, cu 17 reuşite în 34 de partide
11 goluri în 18 meciuri în derby-urile cu Steaua.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora