Articol de GSP - Publicat marti, 19 decembrie 2017 10:09
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, este de părere că roș-albaștrii nu pot câștiga detașat campionatul și i-a dat drept exemplu pe cei de la Bayern Munchen, campioana Germaniei.
"Nu cred că se poate câștiga campionatul detașat. Nici în Germania Bayern Munchen nu face acest lucru. Campionatul se va juca în play-off și atunci pot apărea multe surprize.
Eu zic că trebuie să fim multumiți de acest tur și primele etape din retur. Suntem în primăvara europeană și la două puncte de CFR Cluj. Eu zic că e un an bun. Cu siguranță că se putea mai bine, pentru că am pierdut două jocuri pe care n-am fi avut voie să le pierdem.
Atât CFR, cât și Craiova sunt contracandidate solide la titlu. CFR-ul are un lot numeric mai valoros. Craiova are o echipă foarte bună și jucătorii au făcut meciuri frumoase. Banca lor de rezerve este destul de slabă", a spus Duckadam la Sport Total FM.
La finalul turului de campionat, Bayern este lider autoritar în Bundesliga, cu un avans de 11 puncte față de Schalke, echipa de pe locul secund și de 13 puncte față de Borussia Dortmund, echipa de pe locul al treilea.
5 titluri consecutive are Bayern în Bundesliga în ultimii ani. Ultima echipă care a câștigat un titlu de campioană în Germania înainte de asta a fost Borussia Dortmund, în 2012