FOTBAL  »  Superliga  »  

Ce-au în comun Buga şi Rusescu şi ce nu reuşesc "şepcile roşii" de 38 de ani!

Articol de - Publicat joi, 09 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 09 august 2012 17:46

Etapa a III-a a Ligii 1 nu a mai fost una a golurilor aşa cum ne-am obişnuit în primele două runde ale noului serzon. De această dată s-au înscris 24 de goluri, dintre care trei din penalty. Doar Olah şi Hamza n-au reuşit să înscrie de la punctul cu var. Răduţ, Boudjema, Bastos, Rocha şi Tănase au reuşit să înscrie de două ori în această rundă, în timp ce Rusescu şi Buga au marcat în toate cele trei etapele de pînă acum în noul campionat.

Gazeta Sporturilor vă propune o statistică realizată de Liviu Manolache la toate cele 9 meciuri din cea de-a treia etapă a Ligii 1.

STEAUA - U CLUJ 5-1
- Steaua a reuşit după 5 ani să contabilizeze maxim de puncte în primele 3 etape, ultima dată în 2007/2008 (Hagi antrenor)
- U Cluj nu a izbutit nici în al 22-lea meci consecutiv disputat în deplasare cu Steaua să obţină măcar un punct. Ultimul dată când "şepcile roşii" au plecat neînvinşi s-a consemnat pe 19 mai 1974, Steaua-U Cluj 1-1
- Rusescu, a marcat în toate cele 3 meciuri pe care le-a disputat cu Steaua împotriva studenţilor
- Georgievski, primul macedonean din istoria Stelei a fost al 43-lea străin ce a îmbrăcat tricoul "roş-albaştrilor" în campionat

FC BRAŞOV - DINAMO 2-2
- Ionuţ Badea a bifat al 5-lea meci consecutiv fără înfrîngere în faţa grupării cu care a cîştigat titlul ca jucător în 2004, două victorii - 3 egaluri
- Mugurel Buga, 4 goluri şi o pasă de gol în sezonul curent. El şi Rusescu sînt singurii jucători care au marcat în fiecare etapă din 2012-2013
- Bonetti a folosit 4 jucători români născuţi după Revoluţie: Tucudean (91), Alexe (90), Nica (93) şi Matei (91)
- 11 din cei 18 jucători utilizaţi de Bonetti au punctat cel puţin la unul din capitolele gol ori pasă de gol (Rus, Grigore, Axente, Tucudean, Daniculescu, Matei, Munteanu, Boubacar, Alexe, Issa Ba, Pulhac).

PETROLUL - OŢELUL 2-1
- Mircea Rednic a rămas cu o singură înfrîngere în faţa Oţelului în carieră, cea din 2007, atunci cînd era deja campion cu Dinamo. În rest, a contabilizat 12 victorii şi 3 remize.
- Boudjemaa, o achiziţie foarte bună făcută de Mircea Rednic: 5 goluri şi 7 assisturi în 17 meciuri
- Eliminarea lui Ljubinkovici în secunda 23 va rămîne una din cele mai rapide din istoria fotbalului românesc. În ultimii ani, cel mai rapid eliminat a fost Tănasă de la Mioveni în etapa a 30-a din ediţia trecută, atunci cînd a fost trimis la cabine undeva în jurul secundei 30.

CFR CLUJ - VASLUI 3-0
- Vaslui, fără victorie în Liga 1 pe terenul clujenilor: 8 jocuri - 2 remize - 6 înfrîngeri; ba mai mult, doar într-o singură deplasare au reuşit să marcheze (30 sept 2006, CFR-Vaslui 2-2)
- Clujenii au oprit o seria moldovenilor de 11 meciuri fără înfrîngere în Liga 1. Aceştia au pierdut ultima dată în etapa 25-a a stagiunii trecute. De atunci, bifaseră 10 victorii şi o remiză.
- 12 străini a utilizat Ioan Andone, cea mai mare cifră din sezonul curent. În total, au evoluat pe durata partidei 18 străini
- A fost pentru a doua oară în ultimele 13 jocuri cînd Vasluiul a pierdut cu Alexandru Tudor la centru, palmaresul precedentelor 12 jocuri fiind 8 victorii - 2 remize - 1 înfrîngere.

RAPID - CSMS IAŞI 1-0
- CSMS Iaşi, a 21-a echipă ce a primit gol de la Goga în Liga 1 (32 goluri)
- Portarul moldovenilor, Ionuţ Irimia nu a mai evoluat într-o partida din Liga 1 din 7 decembrie 2003,  atunci cînd a apărat în Petrolul-Alba Iulia 0-2
- Paul Codrea a revenit în Liga 1 după aproape 12 ani, ultimele lui apariţii consemnîndu-se în toamna lui 2000 în tricoul Argeşului

GLORIA BISTRIŢA - GAZ METAN 1-1
- Gazul nu a cîştigat nici în a 5-a deplasare pe terenul bistriţenilor. În schimb, ultimele 6 meciuri, tur-retur, au consemnat tot atîtea jocuri cu punct sau puncte pentru Cristi Pustai, 2 victorii - 4 remize.
- Nae Manea a ajuns la 12 meciuri consecutive în prima ligă fără victorie, perioadă în care a contabilizat 6 remize şi 6 înfrîngeri.
- Emilian Dolha a revenit la Gloria Bistriţa după mai bine de 13 ani, ultima dată el evoluînd pentru aceştia în returul ediţiei 1998-1999.

PANDURII - CEAHLĂUL 3-1
- Grigoraş a bifat pentru a doua oară pe banca gorjenilor 3 victorii consecutive în campionat, precedentul consemnîndu-se în returul stagiunii 2010-2011, atunci cînd a învins CFR, Craiova şi Băneştiul.
- Răduţ a reuşit în 3 meciuri pentru Pandurii cifre extraordinare: 3 goluri şi o pasă de gol. Comparativ, în cei 2 ani la Steaua el a contabilizat doar o pasă de gol în 35 meciuri din campionat. În cei 2 ani a avut 10 antrenori!
- 10 jucători din cei 16 gorjeni cu minute contabilizate au bifat în primele trei etape cel puţin la unul din capitolele gol ori pasă de gol

CS SEVERIN - CHIAJNA 0-1
- Toate cele 3 meciuri jucate de Severin în Liga 1 au fost pierdute în ultimele minute (min 80 cu Dinamo, 83 cu Brasov şi 93 acum).
- Marian Bondrea a ajuns la 9 meciuri conecutive fără victorie, 2 încheiate la egalitate şi 7 cu înfrîngeri. Dintre antrenorii ce au mai activat în Liga 1 el este cel care aşteaptă de cel mai mult timp o victorie, ultimul succes fiind obţinut pe 27 aprilie 2005, Craiova-Naţional 3-0.
- Sorin Paraschiv - a 200-a prezenţă în teren în Liga 1 - 3 echipe (Steaua, Urziceni, Chiajna).

VIITORUL - ASTRA 0-0
- Viitorul-Astra, primul meci fără gol din acest sezon
- De două ori a arbitrat în deplasare Radu Petrescu pe Astra, de fiecare dată pe tabelă s-a înregistrat 0-0 la final (primul joc 12.10.2010, Vaslui-Astra).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Campionate
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
Stiri extrasport
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi
Stiri extrasport
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează