Articol de Raed Krishan (foto), Sergiu Alexandru, Andrei Petrescu - Publicat joi, 29 februarie 2024 22:53 / Actualizat vineri, 01 martie 2024 01:29
FCSB s-a impus în deplasarea de la Voluntari, scor 2-1. Florinel Coman a marcat golurile care au adus victoria în debutul reprizei secunde.
Meciul a început anost. Jucătorii celor două echipe păreau că acum joacă prima dată împreună. Multe pase greșite și nicio acțiune demnă de consemnat. Cel mai interesant aspect al jocului era Nicolae Dică, antrenorul gazdelor, care se agita întruna pe bancă. Clientul principal fiind Andrei Dumiter, după care a strigat de mai multe ori.
Parcă știa Dică ceva
Dică îi cerea atacantului său să joace mai cu vână. Și parcă știa ceva. În minutul 17, fix Dumiter a deschis scorul. După fază fixă clasică: minge lungă spre Nemec, care a câștigat duelul cu Radunovic și a trimis mingea spre centrul careului, de unde Turda a prelungit pe spate spre Popescu, rămas liber în fața porții.
Mijlocașul a reluat slab cu capul, Târnovanu a respins, dar Dumiter a fost pe fază și a trimis mingea în poartă. Explozie de bucurie pe banca Voluntariului și în tribune, stupoare la FCSB.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din FC Voluntari - FCSB
Au urmat câteva minute de presing roș-albastru. Și a apărut și prima ocazie. Coman pătrunde în careu, ciupește mingea peste portar, dar o trimite în bară. Încet, încet presiunea roș-albastră s-a stins. Și s-a intrat la pauză cu un scor pe care puțini îl așteptau: 1-0 pentru FC Voluntari. Și 7 puncte între FCSB și Rapid.
Trei schimbări la pauză, tot Coman punctează
La pauză a venit ordinul: 3 schimbări! Au ieșit Luis Phelipe, Popescu și Lixandru, au intrat Miculescu, Baba Alhassan și Radaslavescu. Dar tot Coman a salvat situația.
Cel mai activ jucător al roș-albaștrilor a reușit egalarea imediat după pauză (48), cu un șut plasat perfect, la colțul lung.
După 7 minute, Florinel a lovit din nou. A urmărit o minge lungă și deși era între doi adversari, a fost mai rapid ca ei. A trecut printre ei și a finalizat cu un șut plasat, pe jos, de la 14 metri. Iar banca roș-albastră a răsuflat ușurată. FCSB era iar la 10 puncte de Rapid.
FCSB, în control
De la 2-1, FCSB a „omorât” jocul. A controlat mijlocul terenului și a stat exact în apărare. A căutat golul de 3-1, dar fără să forțeze. Și-a păstrat energia pentru următoarele meciuri, cu Petrolul și cu Rapid, de care o despart acum 10 puncte (61 la 51).
Clasamentul Superligii, după FC Voluntari - FCSB 1-2
FINAL. FC Voluntari - FCSB 1-2
- Au marcat: A. Dumiter 16' / Fl. Coman 48' 54'
- Vezi AICI cele mai interesante statistici
- 1.900 spectatori asistă la meci, număr oficial
- VIDEO cu cele mai importante faze
Florinel Coman, eroul celor de la FCSB
Florinel Coman a marcat o „dublă” imediat după reluare. Reușitele i-au fost dedicate lui Alexandru Pantea, fundașul stânga absent din cauza unei accidentări.
FCSB pregătește 3 schimbări la pauză
David Miculescu, Baba Alhassan și Eduard Radaslavescu au ieșit la încălzire. Sunt pregătiți pentru a fi introduși în repriza secundă. Au ieșit Phelipe, Lixandru și Octavian Popescu.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din FC Voluntari - FCSB
Mihai Pintilii, „ROȘU” în minutul 37
Charalambous a protestat la un fault suferit de Florinel Coman. Colțescu a venit la margine pentru a-l calma. Elias și Pintilii s-au retras spre bancă, dar Colțescu l-a chemat pe delegatul roș-albaștrilor cu intenția de a-i da „galben”.
Pintilii a refuzat să vină. „Vino aici, te rog frumos”, i-a spus Colțescu de câteva ori. Delegatul FCSB a refuzat, iar arbitrul i-a arătat „roșu”
Dică, agitat în debutul meciului FC Voluntari - FCSB
Nicolae Dică e foarte agitat pe margine, dă mereu indicații și le arată jucătorilor unde să se poziționeze. Spre deosebire, Elias Charalambous privește cu calm în aceste prime minute.
Primul client al antrenorului de la FC Voluntari a fost atacantul Andrei Dumiter. Dică a strigat către el de câteva ori. Atacantul nu i-a răspuns, iar Dică s-a întors către colaboratorii de pe bancă: „Nu aude?”.
VIDEO. Galeria celor de la FCSB domină fondul sonor la Voluntari
FC Voluntari - FCSB, echipele de start:
FC Voluntari: J. Fernandez - Ricardinho, G. Turda, Matricardi, Carnat - Rața, Crepulja - Dumiter, R. Popescu, A. Andrei - Nemec
Rezerve: Vâlceanu, R. Mustacă, Răduț, D. Florea, Armaș, Voican, Droppa, Paz, Cascini, Cocian, A. Ciobanu, Aliji
Antrenor: Nicolae Dică
FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - L. Phelipe, Ad. Șut, Lixandru - Al. Băluță, Oct. Popescu, Fl. Coman
Rezerve: M. Udrea, A. Vlad, Panțîru, Miculescu, A. Pandele, M. Toma, Ov. Popescu, Alhassan, Radaslavescu, D. Popa
Antrenor: Elias Charalambous
- Potrivit foii oficiale de joc, Charalambous și Pintilii au ales să îl înlocuiască pe suspendatul Darius Olaru cu brazilianul Luis Phelipe.
Stadion: „Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Arbitru: Sebastian Colțescu (București) / A2: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița - Prahova) / A2: Cosmin Vatamanu (București) / Arbitru VAR: Radu Petrescu (București) / Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Oltenița - Călărași) / R1: Alina Ionela Peșu (Craiova - Dolj) / Observator arbitri: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea)
UPDATE 20:50 / FCSB nu și-a uitat rivala
Galeria celor de la FCSB nu uită de mare rivală. Printre încurajări, fanii liderului din Superligă au înjurat-o și pe Dinamo. Echipa oaspete este susținută de peste 500 de fani la Voluntari.
UPDATE 20:30 / FCSB a pășit pe gazon
După 5 minute, au ieşit şi cei de la FCSB. Moment în care galeria ilfovenilor a reluat scandarea „Steaua, nu uita, a venit şi ziua ta”.
UPDATE 20:25 / FC Voluntari a ieșit la încălzire
Cu 35 de minute înainte de start, FC Voluntari a ieşit la încălzire. Pe piesa „Eye of the tiger", din celebrul film Rocky
UPDATE 20:20 / Fanii se strâng la stadion
Câteva sute de spectatori și-au ocupat locurile în tribunele arenei „Anghel Iordănescu” din Voluntari.
UPDATE 19:55 / Nea Gică: „Steaua, nu uita c-a venit și ziua ta!”
Nea Gică, liderul micuței galerii din Voluntari, a venit cu multă energie la stadion. Și-a luat portavocea și a început să strige: „Steaua, nu uita c-a venit și ziua ta!”.
UPDATE 19:40 / FCSB a sosit cu autocarul de rezervă
FCSB a ajuns la stadionul din Voluntari cu un autocar alb, cel de rezervă. Mijlocul clasic de transport, cel personalizat în culorile clubului, s-a stricat astăzi, chiar în drumul spre arenă.
VIDEO Gigi Becali: „La atâtea puncte distanță, nu mai am emoții”
Citește și alte știri din Superligă:
CCA i-a trimis lui FCSB un arbitru pe care Gigi Becali l-a criticat dur: „Dacă și el...”
VIDEO / EXCLUSIV Rusescu a rupt legătura cu Mihai Stoica: „Relația noastră NU mai există!”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!