FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Minteuan reaprinde focul la CFR Cluj: „M-au obligat să-l mut pe fiul meu din Academie!” + acuze dure către unul dintre conducători: „Plasează jucători la alte cluburi”

Alin Minteuan alături de fiul său, pe vremea când fostul secund al campioanei era jucătorul lui CFR +10   FOTO
Alin Minteuan alături de fiul său, pe vremea când fostul secund al campioanei era jucătorul lui CFR

Articol de - Publicat miercuri, 22 iulie 2020 11:31 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2020 15:19

După contrele publice cu Dan Petrescu, fostul secund din Gruia, Alin Minteuan, spune că a fost împins de club să-l mute de la Academie și pe fiul său, Bogdan, 17 ani și jumătate, căpitanul generației 2002 la centrul de tineret al ardelenilor. Tânărul mijlocaș a plecat la Baia Mare, echipă aflată în barajul pentru L2. Arată cu degetul spre Mara: „Cum poate un conducător să facă și operațiuni de impresariat în beneficiul altor echipe?”.

Abia s-a răcit diferendul Minteuan – Petrescu, iar pe tapet apare peste noapte un alt episod aspru în relația dintre CFR Cluj și fostul secund al campioanei. Fiul de 17 ani și jumătate al lui Minteaun, Bogdan, mijlocaș, a semnat marți cu Minaur Baia Mare, participantă la barajul pentru promovarea în L2. Puștiul era căpitanul ardelenilor la grupa 2002, a crescut și s-a format la gruparea din Gruia, dar băiatul, împreună cu familia, a decis să plece fiindcă nu i s-a dat nicio șansă să promoveze.

„E revoltător!"

Fost fotograf oficial al clubului și co-autor la două volume despre istoria lui CFR, Zoltan Cantor a semnalat ruptura și contextul ei într-o postare pe Facebook: „O zi foarte tristă pentru adevărata familie CFR..fiul lui Alin Minteuan, Bogdan, nevoit să plece de la CFR... deși la nici 18 ani are 1,82 înălțime, lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare, travaliu, inteligență...dar avea un dezavantaj, era băiatul renegatului fost căpitan, Alin Minteuan...de fapt, de la venirea noilor antrenori de la echipa a 2-a a fost tras pe linie moartă, deși la juniorii mari, într-un meci la Craiova, a marcat 3 goluri...dar ca și mulți alți juniori crescuți la CFR, n-au loc de cei aduși de prin sud sau alte părți...l-am urmărit de când avea 10 ani...un talent pur, probabil peste tatăl lui, prin fizic, crescut de mic copil la CFR...Să plece un talent ca Bogdan Minteuan e revoltător".

CFR...familia Minteuan...public frumoasele poze nu pentru frumusețea lor, pentru frumusețea unei familii de sportivi cu...

Posted by Zoli Richard Cantor on Tuesday, July 21, 2020

„L-au îndepărtat de peste tot, au acționat ca în cazul meu"

Tatăl spune că a fost o decizie dureroasă, dar „nu mai aveam încredere în ceea ce se întâmplă la CFR cu Academia. Pe Bogdan l-au îndepărtat efectiv de peste tot. Nu ne-au transmis direct să plecăm, dar prin modul de a se comporta ne-au împins către această soluție radicală. Lucrurile s-au derulat exact ca în cazul meu".

Explică: „Deranjant e modul jenant în care clubul își tratează, în general, propriii juniori. Foarte mulți vor să plece, fiindcă nu mai suportă! Am rămas șocat zilele trecute când l-am văzut pe Mara prezentând un puști adus de la Arad și explica senin că el e soluția pentru Petrescu. Vorbea ca și cum CFR n-ar avea tineri de valoare. Ce-i cu poveștile astea? Nu vreau să dau sub nicio formă în băiatul transferat acum. N-are absolut nicio vină. Problema e că în conducerea lui CFR sunt oameni foarte mici care procedează anormal. Știu bine copiii din centrul lui CFR, am lucrat cu ei, sunt mulți talentați și cu perspective deosebite, dar nu sunt băgați în seamă. Pur și simplu, e scandalos!".

+5 FOTO

„E normal ca Mara să ia salariul de la CFR și să transfere jucători prin alte părți?"

Minteuan senior amintește că „Bogdan a fost și campion național la 12 ani cu grupa profesorului Mezei. Sigur, era o vârstă fragedă, dar acei copii au dovedit în timp că pot fi soluții măcar pentru echipa a doua. N-au însă nicio șansă, fiindcă personaje din staff-ul administrativ au grijă să-i țină departe".

Și face apoi din nou trimitere la directorul sportiv Bogdan Mara: „Cum e posibil ca un angajat al clubului CFR să se ocupe cu operațiuni similare impresariatului? El nu e agent în mod oficial, dar e de notorietate că face asta. Toată lumea știe că plasează jucători pe la diverse echipe. Nu e normal să-ți iei salariul de la un club și să transferi fotbaliști prin alte părți. Pozează că promovează tineri la CFR, fără să promovoze de fapt pe nimeni de la CFR! Nu l-am auzit, de exemplu, să scoată o vorbă despre copilul ăsta din poartă, Hindrich, care a jucat deja, e aceeași generație cu fi-miu. Probabil că nu consideră interesant subiectul".

Încheie: „Adevărul e însă că sunt alte personaje decât Mara care au principala responsabilitate pentru lipsa de interes manifestată față de centrul de juniori. El se ocupă mai mult de echipa mare. Din păcate însă, există în club oameni total dezinteresați de acești copii, în care părinții au investit bani, timp și suflet".

Renunță la echipa a doua!

Un alt semnal despre optica CFR-ului în materie juvenilă e și faptul că ar fi decis să renunțe la formația secundă, care evolua în liga a treia. Până să se închidă campionatul din cauza pandemiei, CFR 2 ocupa locul 13 din 16 echipe în seria a cincea din L3. „Hotărârea are la bază rațiuni financiare", au explicat surse de la Cluj.

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Ultima oră: Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19!

CFR campioană, Dinamo se salvează lejer! Clasamentul propus de LPF ar răsturna situația actuală

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Nationala
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (11)
10209355191619210
Dani Dany  •  22 Iulie 2020, 17:20

In afara de petrila, ceilalti jucatori promovati nu mi se par de o valoare deosebita. Nici itu, nici joca si sa ne amintim si de negrut care nu a confirmat. Sa vedem hindrichbdaca va confirma, desi la pretentiile si obiectivele unui club ca cfr, trebuie sa ai o valoare destul de mare, nu gen costache sau ciubotariu...oricum reteta e jucatorii straini care sunt ca valoare, profesionalism si educatie fotbalistica mult peste jucatorii romani obisnuiti de la juniori cu blaturile si promovari pe pile...

suporter.roman
suporter.roman  •  22 Iulie 2020, 17:05
Postat de Iulian Vlaga pe 22 Iulie 2020, 13:37

Minteuan are dreptate.Mara,Bilașco și alte sugative căpușează banii de la patron.Au academie de juniori și ei aduc copii din alte părți pe comisioane.Varga e de vină.Să calculeze câți copii din pepiniera proprie se pierd din cauza conducerii de la echipa a doua și juniori.De ce mai bagă bani la acest nivel dacă nu produce ?!La echipa a doua ar trebui să fie majoritatea de la juniorii CFR. Dacă nu sunt înseamnă că nu se lucrează bine la juniori .Și atunci ....schimbați antrenorii și șefi care răspund de ei.Dacă nu produci pa la revedere.

Antrenorul de la U19 este de un amatorism cras!!Alungat de la Viitorul Cluj,de la U Cluj,e foarte bun la CFR sa distruga niste copii care au crescut la acest club,sunt super talentati,dar din pacate nu sunt promovati.Urmariti va rog semifinala Ligii Elitelor U19 unde CFR s-a calificat in semifinale si va juca cu Viitorul Constanta.Echipa care va fi aliniata la mijlocul terenului este 80%de la echipa a doua,nu de la juniorii U19!!

suporter.roman
suporter.roman  •  22 Iulie 2020, 16:57

Cu mare regret in suflet trebuie sa-i dau dreptate lui Alin Minteuan.Sunt in perfecta cunostinta de cauza,fiul meu fiind coleg de echipa cu Bogdan Minteuan si Otto.Deci,ce se intampla in acest centru de copii e scandalos.Grupa U19(2001-2002)s-au calificat in semifinalele Ligii Elitelor U19 unde vor juca in compania Viitorului lui Hagi.Vor juca cei de la echipa a doua,nu cei care si-au castigat pe merit aceasta sansa.Deci echipa care va fi in teren in semifinalele Ligii Elitelor U19,nu este echipa cu care s-a castigat acest drept.Nu sunt copiii care s-au luptat si-au muncit,ci mercenarii lui Mara de la echipa a doua si poate vreo 4-5 juniori.E corect?Bravo Alin Minteuan pt.curajul dovedit iar lui Bogdi nu pot decat sa-i urez mult mult succes in viitor!!!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează