Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 mai 2020 19:14
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat astăzi scrisoarea pe care a adresat-o către Federația Română de Fotbal, prezidată de Răzvan Burleanu, în contextul reluării Ligii 1.
În documentul publicat de LPF, sunt publicate soluțiile găsite de cluburile din Liga 1 pentru două probleme majore identificate de FRF:
- Finalizarea actualului sezon competițional în eventualitatea în care vor exista cazuri de jucători depistați pozitiv cu virusul SARS CoV 2 în faza de reluare a antrenamentelor sau după reînceperea competiției;
- Necesitatea aplicării unor sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea protocolului medical.
„Cluburile membre ale LPF ne-au transmis dorința de finalizare a competiției Liga 1, prin disputarea tuturor celor 72 de partide rămase de jucat din acest sezon”, se arată în document.
Referitor la al doilea punct, LPF transmite că „majoritatea cluburilor membre au arătat faptul că nu consideră oportună introducerea unor sancțiuni disciplinare, având în vedere că acest protocol este elaborat în concordanță cu ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății și respectarea acestuia va atrage sancțiunile stabilite de legislația română în vigoare.
Apreciem că principiul non bis in idem (nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă) este pe deplin aplicabil în situația de față”.
Recomandările LPF
Liga și-a prezentat propriile recomandări. Forul condus de Gino Iorgulescu dorește să adopte modelul din Germania în cazul în care un fotbalist va fi depistat pozitiv cu COVID-19: izolarea cestuia de restul echipei și continuarea antrenamentelor sau a competiției.
„LPF nu urmărește întreruperea competiției sportive, ci în eventualitatea depistării pozitive a unor jucători, scenariul principal pe care îl susținem este cel adoptat de liga germană și anume izolarea acestora de restul echipei și continuarea antrenamentelor sau a competiției, după testarea tuturor celor implicați în cadrul acestor activități. Vă reamintim că obiectivele noastre rămân finalizarea competiției pe terenul de joc și minimizarea riscului transmiterii COVID-19 în cazul tuturor celor implicați în procesul de antrenament și a celui competițional” - LPF
În cazul deciziei de a întrerupe definitiv sezonul în curs, LPF cere stabilirea ierarhiei în clasament pe baza meritului sportiv:
„În situația puțin probabilă a întreruperii premature a competiției, considerăm că orice decizie privind stabilirea ierarhiei în clasament trebuie să se raporteze la principiul meritului sportiv, precum și la metodele de departajare aplicate în alte campionate europene (spre exemplu, clasamentul de la momentul întreruperii, sistemul „puncte per joc”, etc.).
GALERIE FOTO. Liderul Ligii 1, CFR Cluj, a revenit la antrenamente
VIDEO. Fanii au decis: ECHIPA DECENIULUI din Liga 1
Citește mai multe știri despre Liga 1:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat