Articol de Dan Udrea - Publicat duminica, 19 august 2018 16:01
CFR Cluj a învins-o pe Dinamo, 3-1, în derby-ul etapei a 5-a din Liga 1.
Dinamo a avut avantaj, însă CFR s-a dezlănţuit în ultima jumătate de oră, când Ţucudean a avut contribuţia decisivă în a-şi răpune fosta echipă.
Bratu are curaj! Denis Ciobotariu, Olteanu, Ricardo Grigore şi Deian Sorescu titulari. Au fost şi etapa precedentă, cu Viitorul, dar atunci aveau în faţă tot nişte puşti. De această dată, adversarii s-au numit Culio, Camora, Vinicius, Males,
Ţucudean, fotbalişti cu mare experienţă.Curaj, da. Calitate, mai degrabă nu
Şi dacă Bratu are curaj, atunci şi Dinamo are curaj. Stă sus în teren, nu o lasă pe CFR să aibă posesie şi să dezvolte acţiuni ofensive. Totuşi, curajul nu e suficient în fotbal. Îţi trebuie şi calitate pentru a avea ocazii şi pentru a marca. Iar Dinamo nu produce nimic în careul campioanei.
Jumătăţi de ocazie
Ardelenii joacă mai mult cu gândul la play-off-ul de Europa League. N-are nici claritate, nici consistenţă în a crea pericol la poarta lui Penedo. Produce totuşi două jumătăţi de ocazii, prin fundaşii centrali Lang (30) şi Vinicius (45): primul a reluat cu capul alături, al doilea a trimis pe poartă, însă balonul a fost blocat.
Gol după corner
Repriza a doua începe cu Dinamo înghesuită în cei 30 de metri din faţa lui Penedo. Trupa lui Bratu probabil că ar semna imediat pentru un 0-0, numai că fotbalul e atât de imprevizibil încât oferă situaţii de neexplicat. CFR, cea mai bună echipă de faze fixe, e răpusă chiar la un astfel de moment.
Mihai Popescu înscrie cu capul după un corner, însă Dinamo nici n-are timp să se bucure că Ţucudean egalează: în loc să joace faza corect şi să paseze către un coleg aflat singur cu portarul, alege să tragă printre picioarele fundaşilor. Are noroc şi mingea ajunge în plasă!
Cuplu letal
Dinamo îngenunchează. Pare că se sufocă şi nu mai are reacţie. În schimb, Camora şi Culio parcă scot flăcări pe nas cu fiecare minut care trece. Argentinianul inventează o centrare perfectă, Omrani e mai puternic şi mai inteligent decât Olteanu şi marchează cu capul pentru 2-1!
Pe teren există o singură echipă, iar meciul se închide definitiv în minutul 78: pasă strălucitoare a lui Omrani, finalizare de golgeter autentic a lui Ţucudean. Victorie clară pentru CFR şi de aseară am aflat şi titularul României în "dubla" cu Muntenegru şi Serbia: George Ţucudean.
50 de goluri
în 159 de meciuri în Liga 1 a bifat George Țucudean
45 de pasea dat Nistor, acesta fiind cel mai bun pasator activ din L1
CFR nu o lasă pe FCSB să încheie etapa pe primul loc, poziție care va fi ocupată tot de campioana de anul trecut.
De partea cealaltă, Dinamo coboară pe locul 6, bifează a doua înfrângere a sezonului. "Câinii" au din nou cea mai slabă defensivă din campionat. 10 goluri primite, 9 marcate.
CFR Cluj - Dinamo 3-1
Au marcat: Țucudean '66, '78, Omrani '73 / M. Popescu '61
Echipele de start:
CFR Cluj: Vâtcă - Cr. Manea, Vinicius, Lang, Camora - Bordeianu, Maleș, Culio - Ad. Păun, Omrani, Țucudean
Rezerve: Jesus Fernandez, Tambe, Hoban, Al. Ioniță II, Mailat, Mureșan, Peteleu
Antrenor: Antonio Conceicao
Dinamo: Penedo - Corbu, M. Popescu, D. Ciobotariu, Vl. Olteanu - Mahlangu, R. Grigore - D. Sorescu, Nistor, Salomao - Axente
Rezerve: Muțiu, Delorge, Hanca, Pesici, Moldoveanu, D. Popa, Katsikas
Antrenor: Florin Bratu
Arbitru: Radu Petrescu / A1: Adrian Ghinhuleac / A2: Mircea Grigoriu / Observator: Zoltan Szekely
PROGRAMUL ETAPEI A 5-A:
Poli Iași - Botoșani 2-1 Detalii AICI
Astra - Dunărea Călărași 1-1 Detalii AICI
Viitorul - Gaz Metan 2-0 Detalii AICI
FCSB - Sepsi 2-0
CFR Cluj - Dinamo 3-1
Luni, 18:00 Hermannstadt - Voluntari
Luni, 21:00 Craiova - Chiajna
CLASAMENT:
Vezi și: Complexul Dinamo » Ce avantaj moral au "câinii" înaintea supermeciului de diseară