FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - FCSB

CFR Cluj - FCSB: analiză post pe post » CFR domină autoritar primul „11” al derby-ului

Articol de , , - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2020 02:50

CFR CLUJ - FCSB // Duelurile individuale, post pe post, din echipele probabile ale derby-ului de duminică aduc un avantaj clar campioanei, care câștigă 6 poziții, dublu față de adversara sa, ce punctează doar prin Crețu, Moruțan și Florinel Coman.

CFR versus FCSB e primul șoc al Ligii 1 în 2020 și e programat în chiar etapa de debut. Confruntarea de duminică aduce față în față cele mai bogate cluburi și echipele care dispun de cele mai bune loturi.

Cu absențe importante la nivel de prim "11" în ambele tabere, din diverse motive, Culio, Țucudean, Chipciu pentru CFR, Pintilii, Ovidiu Popescu, Gnohere la FCSB, meciul oricum propune multe dueluri extrem de atractive.

Gazeta face azi un preview, o analiză post pe post, confruntări individuale, iar concluzia e clară: CFR e mai bună pe 6 poziții, FCSB doar pe 3, iar departajarea e aproape imposibil e făcut în două cazuri: Planici vs Vinicius și Omrani vs Tănase.

PORTAR: Arlauskis vs Bălgrădean

Lituanianul e foarte probabil cel mai bun portar din Liga 1, a avut o singură eroare pe parcursul acestui sezon, în confruntarea de la Iași. Bălgrădean a fost și el constant, însă nu e la nivelul rivalului său din poarta CFR-ului.

8 goluria încasat Arlauskis în 16 meciuri de Liga 1 în actualul campionat, spre deosebire de Bălgrădean, care a primit 10 goluri în 15 întâlniri

AVANTAJ: Arlauskis

FUNDAȘ DREAPTA: Susici vs Crețu

E un post unde CFR a suferit după ce l-a pierdut pe Cristi Manea. Butean n-a dat randament, Peteleu a fost mult sub standardele lui Dan Petrescu, iar singura variantă viabilă a fost Susici, însă fără a se remarca în mod deosebit. În schimb, Crețu a fost unul dintre cei mai buni jucători în perioada în care FCSB a recuperat deficitul de puncte.

AVANTAJ: Crețu

FUNDAȘ CENTRAL: Vinicius vs Planici

E probabil cel mai echilibrat duel post pe post dintre toate cele 11 poziții. Doi dintre cei mai buni străini din Liga 1, jucători care au jucat mult și foarte bine încă din momentul când au ajuns la echipele lor.

AVANTAJ: -

FUNDAȘ CENTRAL: Burcă vs I. Cristea

Amândoi au fost propulsați în circuitul echipei naționale după ce au ajuns la CFR și FCSB, dar avantajul stoperului campioanei e că a reușit să impresioneze în actualul sezon, în timp ce Cristea a fost foarte bun mai degrabă în primăvara lui 2019. Deci, din perspectiva formei, Burcă e mai sus.

6,13e media GSP a notelor încasate de Burcă pentru prestațiile din Liga 1 în acest sezon, Cristea are doar 5,28

AVANTAJ: Burcă

FUNDAȘ STÂNGA: Camora vs Panțâru

Duelul e câștigat de portughez aproape la toate capitolele: experiență, trofee, combativitate, rol de lider. De fapt, Camora e căpitanul CFR-ului și om de bază în echipa lui Petrescu, în vreme ce pe Panțâru, Gigi Becali îl scosese din primul "11" în finalul lui 2019.

AVANTAJ: Camora

MIJLOCAȘ DEFENSIV: Bordeianu vs Nedelcu

Fotbalistul CFR-ului e într-un moment mult mai bun. A jucat doar 10 partide în acest campionat fiindcă a fost folosit meci de meci în Europa, însă chiar și așa a jucat mai mult decât Nedelcu, care a avut o accidentare gravă și nici n-a avut prestații bune. În plus, Bordeianu a terminat 2019 în echipa națională.

AVANTAJ: Bordeianu

MIJLOCAȘ OFENSIV: Itu vs Moruțan

Ambii sunt jucători U21, însă primul a jucat doar datorită regulii. De fapt, în multe partide, Dan Petrescu l-a schimbat mai devreme de minutul 30. N-a progresat deloc, în comparație cu Moruțan, care pe final de 2019 a avut multe realizări pe tabelă.

AVANTAJ: Moruțan

MIJLOCAȘ OFENSIV: Djokovici vs Oaidă

E diferență de experiență și de forță, ambele în favoarea croatului. Djokovici e deja un fotbalist consacrat, care și-a câștigat locul de titular la CFR, în schimb, Oaidă, deși a jucat multe meciuri, încă n-a ieșit cu prea multe lucruri bune în evidență.

AVANTAJ: Djokovici

ATACANT DREAPTA: Deac vs Man

Experiență vs tinerețe. E diferență de 12 ani între cei doi, dar acest sezon e clar în favoarea clujeanului, care are cifre formidabile. Are o medie de un gol produs, marcat sau assist, la fiecare apariție în Liga 1, în vreme ce frecvența cu care Man a schimbat tabela nu e nici măcar de un gol produs la două meciuri.

12 goluria produs Deac în 12 meciuri de Liga 1, a marcat 7 și a pasat decisiv la 5, în vreme ce Man are doar 5 goluri produse (4+1) în 12 confruntări

AVANTAJ: Deac

ATACANT CENTRAL: Omrani vs Tănase

Au jucat cam același număr de meciuri și au avut cam același gen de realizări. Comparația dintre cei doi arată o egalitate aproape perfectă. Tănase e încă incert pentru meciul de duminică, însă are șanse să fie recuperat de staff-ul medical.

Omrani Tănase 
16Meciuri18 
6Goluri4 
2Pase de gol3 
6,13Media GSP6,39 

AVANTAJ: -

ATACANT STÂNGA: Costache vs Coman

Sunt amândoi jucători pentru regula U21, ambii în 1998, însă doar clujeanul e cel care a evoluat exclusiv datorită legii FRF. În schimb, Coman a fost probabil cel mai bun și productiv fotbalist din toată Liga 1 în primele 22 de etape ale sezonului regulat. De fapt, el e și golgeterul campionatului. Coman a produs 17 goluri, 10 marcate și 7 pase decisive, Costache doar 7 (4+3).

7,17e media GSP a notelor încasate de Coman, un nivel foarte înalt, în vreme ce Costache are doar 5,68

AVANTAJ: Coman

Citește și:

Bătălia finală pentru titlu! Cum arată CFR Cluj, FCSB, Craiova și Astra: Petrescu n-are rival + Becali are cel mai bun lot

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (16)
qwerty007
qwerty007  •  31 Ianuarie 2020, 00:12
Postat de jack_the_stripper pe 29 Ianuarie 2020, 11:36

Avantaj, ne-avantaj, doar Vinicius ar avea loc la Steaua (provizoriu numită FCSB). CFR domină însă la joc, la ambiție, la lipsa de scrupule. Și, evident, Bursucul (unde s-o fi format băiatul ăsta?) știe să-i strunească mai bine. Ceea ce nu înseamnă că CFR are prima șansă duminică. Sper ca pe 6 februarie să văd 1. înaintea FCSB (numele provizoriu al navei amiral a fotbalului românesc)! Și, desigur, un nou titlu după playoff. Ba, de ce nu, și Cupa... Totul depinde de cei din iarbă.

Ce inseamna FCSB !????

blatistu49
blatistu49  •  29 Ianuarie 2020, 16:16
Postat de jack_the_stripper pe 29 Ianuarie 2020, 13:40

Nu prea l-ai urmărit pe Omrani. El e cel care dă clase la simulări. E drept, e sub Costache... Și competiția-i mare în Gruia - Culio, Deac, Țucu etc. - că băieții cad ca niște spice de... nimic loviți.

baa esti deplasat cit simuleaza fcsb eii nici o echipa din campionat nici nu ,,,arma FCSB ului simularea la orce contact si penaty uri inventate in mizeria de campionat fara blaturi erau linga DINAMO

510490352811318
Voicu Pop  •  29 Ianuarie 2020, 15:53
Postat de jack_the_stripper pe 29 Ianuarie 2020, 13:40

Nu prea l-ai urmărit pe Omrani. El e cel care dă clase la simulări. E drept, e sub Costache... Și competiția-i mare în Gruia - Culio, Deac, Țucu etc. - că băieții cad ca niște spice de... nimic loviți.

Sunt suporter franar si cand citesc postarile tale imi dai senzatia ca ti-ai spintecat creierul nu rinichii, esti *** la maxim, Omrani a marcat pe stadioane mari, Tanase unde *** a marcat, ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează