CFR CLUJ // FOTO Latura mai puțin văzută a lui Giedrius Arlauskis, portarul CFR-ului

Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 23 octombrie 2019 08:56

Extrem de agitat pe teren, lituanianul Giedrius Arlauskis (31 de ani) e, în afara gazonului, un tip pasionat de activități care cer răbdare și calm.

CFR Cluj joacă joi, 24 octombrie, în deplasare, meciul cu Rennes din cadrul grupelor Europa League. Meciul este programat de la ora 22:00 și va fi transmis pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Plus și liveTEXT pe GSP.ro.

La televizor, pare mai mereu un tip cu nervii aproape pe zero. E printre cei mai buni portari din Liga 1, dar e agitat, arțăgos, țipă la colegi, la adversari, gesticulează. Zici că e în plin război cu toată lumea și chiar și cu el.

Giedrius Arlauskis recunoaște sincer că „așa e felul meu de a mă monta la un meci, pentru că urăsc să pierd, vreau să câștig mereu. Știu că după ce mă vede la televizor, lumea mă critică, zice că sunt nebun, dar nu iau în seamă lucrurile astea. Să spună ce vor. Eu, de fapt, nu sunt nervos, dar așa rămân în priză, așa îi țin și pe colegi permanent conectați la ce se întâmplă pe teren. Nimic nu e prea mult ca să câștigi. Apoi, după joc, sunt cu totul altfel, un tip chiar liniștit”.

Lituanianul este genul atipic în afara gazonului. Nu are cont nici pe Facebook, nici pe Instagram. O spune aproape cu mândrie: „Eu nu exist pe acolo! Îmi place să trăiesc pe viu, direct, toate experiențele, nu am nevoie de rețele de socializare. Am o familie frumoasă, soția și cele două fete, am prieteni și am câteva pasiuni pentru care abia reușesc să-mi fac timp. N-aș mai avea loc de Facebook sau alte chestii de genul ăsta”.

Cea mai recentă pasiune, gătitul

De aproape 4 ani, Arlauskis și-a descoperit un nou hobby, pe lângă cele mai vechi, pescuitul și vânătoarea. Povestește că „eu, care nu intram în bucătărie decât ca să fac cafea, am început să fiu atras de gătit. Încercam să fac sushi, care îmi place foarte mult, dar nu reușeam nicicum. La orice încercare îmi ieșea doar orez cu pește, o chestie care nu se lega deloc. Lăsam totul baltă și mereu îmi spuneam că gata, renunț. Jucam la Watford, iar de Crăciun, în 2015, soția mea, Neringa, mi-a făcut un cadou inedit. Un curs scurt, intensiv de gătit sushi. Se ținea la un hotel din Londra, unde preda o japoneză renumită în această artă. Am fost împreună cu soția și, la final, am fost capabil să fac un sushi adevărat. Am primit și un fel de diplomă, că am făcut primii pași ca bucătar. Cea care ne-a predat cursul mi-a dat și cartea ei, iar din acel moment am devenit bucătarul casei”.

„Eu fac mâncare, voi faceți curat!”

Giedrius a continuat însă să învețe: „Mergeam prin restaurante unde diverși chefi preparau sushi chiar în fața clienților. Le puneam întrebări, învățam. Dar voiam mai mult, așa că mi-am luat cărți de specialitate pentru a găti și altceva”.

Este pasionat de bucătăria asiatică, „pentru că mâncărurile lor sunt foarte gustoase. Iar mie îmi place să gătesc pentru prieteni, pentru familie, dar și să improvizez mult, să văd ce iese. Piesa mea de rezistență este pui crocant în miere, cu sos acrișor, o rețetă din China. Fetele, Ugne și Dite, mă roagă mereu să le fac asta, dar prefer să le gătesc cât mai diversificat. Eu sunt bucătarul în casă, gătesc de două-trei ori pe săptămână. Avem și o înțelegere eu cu soția și cu fetele. Eu fac de mâncare, ele fac curat la bucătărie. Recunosc, rămâne cam dezastru în urma mea”.

„La Watford veneam la antrenament în echipamentul de pescar”

Pescuitul este cea mai veche pasiune a lui Arlauskis. Cel mai mult îi place să dea la crap. Se și mândrește cu niște capturi de excepție, reușite chiar în România, pe lacul de la Tâncăbești, pe vremea când juca la FCSB. Cea mai mare a fost un crap de 22 de kilograme.

+4 FOTO

Primul lucru pe care l-a făcut când s-a transferat la Watford a fost să își caute o casă.

„Am găsit una mare, că urma să vină și familia în două săptămâni. Dar era cam goală, nu avea televizor, nu avea internet. Mă gândeam cu groază, ce fac eu singur acolo în ditamai casa? Fiindcă în fiecare zi, de la ora 13:00, după antrenament, eram liber. Și am găsit rezolvarea. Îmi făcusem deja un prieten care avea o casă chiar lângă un lac. Mi-am comandat totul pe net, cort, pat și scaune pliabile, saltele, scule de pescuit, echipament. A doua zi au venit niște cutii imense la club. Se și mirau colegii, nu înțelegeau ce am cumpărat. Am dus totul pe malul lacului, am instalat cortul și am stat în el câteva zile, pe lac. Așa mi-am petrecut timpul până au venit soția și fetele. Dimineața mă duceam la antrenament, seara dădeam la pește, iar noaptea dormeam în cort. Uneori mă duceam la pregătire direct în echipamentul de pescar, că mă trezeam cu noaptea în cap să mai dau la pește. Normal, colegii de la Watford mă întrebau de unde vin așa. Când le spuneam, se amuzau, ziceau că nu sunt sănătos la cap. Dar asta înseamnă pasiune”.

Febra primului vânat

Arlauskis mai are, de câțiva ani, o altă pasiune, pentru vânătoare. A luat primele lecții de la un prieten mult mai experimetat, în Lituania: „Am fost la o vânătoare și prietenul meu mi-a semnalizat apariția unei căprioare. Mi-a zis să trag. Eu m-am precipitat, era prima dată când făceam asta. Nu am văzut nimic prin lunetă, dar am tras unde mi-a indicat el. Culmea, am doborât-o. Dar m-am ales și cu ochiul vânăt, de la reculul armei, luneta mi-a intrat în ochi. A doua zi trebuia să mergem iar la vânătoare. Dar în acea noapte am avut numai coșmaruri cu căprioara. Am făcut febră, mă simțeam groznic. I-am spus amicului meu că nu mă simt bine și că nu mai merg. A zâmbit, mi-a zis că știe ce am, că așa pățește orice vânător când omoară primul vânat. De atunci am rămas așa, de multe ori am un animal în bătaia puștii, dar prefer să nu trag. Nu merg la vânătoare să împușc neapărat ceva, ci pentru că îmi place să mă relaxez în liniștea pădurii”.

Și-a luat profesor de golf

Tot de pe vremea când juca în Anglia, la Watford, Arlauskis a prins microbul golfului, de la colegii de echipă. Și-a luat chiar și un antrenor și în 9 luni a ajuns de la handicap 36 la 17.

Se mândrește că „odată am fost la un concurs de amatori acasă, în Lituania, unde au participat 74 de jucători. Eram cel mai neexperimentat, dar am ieșit pe 54. Măcar nu am fost ultimul. Începător fiind, colegii de la Watford mă luau la golf. Aveam o regulă. Ultimul care ajungea la o gaură trebuia să bea o bere. Îți dai seama, dacă pierdeai vreo 5-6 găuri, nu aveai cum să mai joci. Am pățit-o și eu, dar m-am oprit. Le-am spus că eu am venit să joc golf, nu să beau. Așa că am renunțat la genul acela de partide. Între timp am început să joc mai bine. Din păcate, nu prea am timp să merg la golf. E un sport foarte frumos și tehnic”.

Ajuns portar de la un penalty apărat în Liga a 3-a, la 16 ani

Puțini știu că, la 14 ani, Giedrius Arlauskis a fost convocat la naționala U15 a Lituaniei, dar ca fundaș central! Își amintește că „eram cel mai mic dintre toți stoperii care au venit, n-am avut nicio șansă”.

S-a întors la club, unde a continuat să joace pe mai multe poziții, inclusiv în poartă. Era în Liga a 3-a la seniori, la 16 ani, unde era legitimat ca portar, dar, de fapt, el era mijlocaș. Povestește cum a rămas definitiv în poartă: „La un meci eram rezervă. Portarul nostru a comis un penalty și a fost și eliminat. Antrenorul s-a uitat la mine și mi-a făcut semn să intru eu. Am apărat acel penalty și de atunci am rămas portar. Un an mai târziu, la 17 ani, am semnat primul meu contract, cu FK Siauliai”.

„Ca portar, trebuie să ai și un dram de nebunie. Pe mine când mă apucă, la antrenamente, la final, când trag toți de la 20 de metri, le spun că apăr numai cu capul. S-a mai întâmplat să mă lovesc cu capul de bară” - Giedrius Arlauskis, portar CFR Cluj

„Nu am poze de la vânătoare. Am făcut una, cu primul cerb pe care l-am împușcat, i-am trimis-o soției și mi-a zis că nu-i place. De atunci nu am mai făcut” - Giedrius Arlauskis, portar CFR Cluj

„E greu de explicat tehnica pentru sushi. Contează enorm cum prepari orezul. Îți ia cam 4-5 ore să faci un sushi care să iasă ca la carte” - Giedrius Arlauskis, portar CFR Cluj

„Soția mă roagă să învăț să gătesc și deserturi. Am încercat de câteva ori, dar nu prea mi-au ieșit și m-am lăsat. E greu să le înveți pe toate” - Giedrius Arlauskis, portar CFR Cluj