Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 22 mai 2015 00:00
Englezul Mark Hovell, arbitrul unic TAS, este asociat la firma Rexsport, la fel ca Jorge Ibarrola, avocatul ardelenilor.
Astăzi este aşteptată cea mai importantă decizie din acest sezon: TAS va anunţa dacă CFR îşi va recupera sau nu cele 24 de puncte pierdute la instanţele fotbalistice interne din cauza datoriilor către 6 jucători.
Cei din Gruia au fost mereu optimişti, invocînd că hotărîrea Comisiei de Disciplină FRF a venit ulterior intrării oficiale în insolvenţă, produsă în aceeaşi zi. Există însă informaţia că fosta campioană ar mai avea un atu neaşteptat.
La stabilirea completului de arbitraj TAS, CFR a cerut doar un singur arbitru, pentru diminuarea cheltuielilor, în timp ce FRF a vrut trei. Cîştig de cauză au avut clujenii, preşedintele Diviziei de Apel de la TAS hotărînd să-l numească unic arbitru pe englezul Mark Andrew Hovell.
Cu o zi înaintea audierilor, avocaţii FRF au aflat însă că Hovell face parte dintre colaboratorii unei asociaţii multinaţionale de drept în domeniul sportiv, Rexsport, înfiinţată în 2002 în Spania, la Barcelona. Tot acelaşi statut îl are şi elveţianul Jorge Ibarrola, mai vechiul avocat al CFR, cel care i-a reprezentat pe ardeleni şi la audierile de marţi, de la Lausanne!
Doar 3 întrebări
La audieri, FRF a fost reprezentată de doar doi avocaţi, în timp ce CFR a avut 8! Primii erau decişi să-l recuze pe Hovell, dacă le-ar fi lăsat senzaţia că ar fi părtinitor. Englezul a ascultat pledoariile şi a pus părţilor numai 3 întrebări în cele cîteva ore de audieri, nelăsînd impresia că ar înclina deja balanţa către o tabără sau alta.
Interesant este că a acceptat mărturia lui Cosmin Pană, avocatul CFR-ului şi la comisiile interne în acest caz. "Avocaţii FRF au fost diplomaţi. Nu l-au recuzat pe Hovell, dar, în pledoaria lor, au menţionat că ştiu că acesta este asociat la Rexsport, ca şi Ibarrola", a precizat pentru Gazetă o sursă federală.
8 sezoaneconsecutive au fost decise la "masa verde" de către comisii externe, TAS sau UEFA
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat