Articol de GSP - Publicat marti, 16 iunie 2020 07:50 / Actualizat marti, 16 iunie 2020 09:49
Gabi Balint, fostul coleg al lui Helmuth Duckadam la Steaua, a reacționat dur după ce fostul mare portar și-a dat demisia de la FCSB.
Deși cei doi erau în tabere opuse în conflictul dintre FCSB și CSA, pentru marca Steaua, Balint i-a luat apărarea fostului coleg și l-a criticat pe Gigi Becali din cauza modului în care l-a tratat pe Duckadam.
„Eu cred că Duckadam i-a făcut imagine clubului! Dar clubul nu i-a făcut imagine lui! Ba eu cred că i-a dăunat imaginii lui Helmuth. Gigi Becali dă 500.000 de euro pe salariile jucătorilor pe o lună. Două sau trei mii de euro pe lună pe care îi dădea lui Duckadam nu falimentau clubul.
Fă-i fişa postului şi spune-i să vină la antrenamente. Poate să dea indicaţii la portari. Cred că jucătorii erau supăraţi pe el că nu le dădea mereu dreptate. El era 95% obiectiv la comentarii, dar în România şeful vrea să te vadă că stai drept, chiar puţin aplecat! La noi criticile nu sunt apreciate”, a declarat Gabi Balint, potrivit digisport.ro.
FOTO. Imagini tari din CFR Cluj - FCSB 1-0
VIDEO VIDEO. Helmuth Duckadam și-a anunțat demisia de la FCSB „Nu mai sunt dorit”
Citește mai multe știri despre FCSB:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”