Articol de Ionel Luţan - Publicat miercuri, 27 aprilie 2022 18:20 / Actualizat miercuri, 27 aprilie 2022 18:23
Fanii Rapidului au primit peste 1.500 de bilete pentru meciul împotriva Chindiei, programat vineri, de la ora 20:30, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.
Parcursul excelent al Rapidului sub comanda lui Adrian Mutu, șapte victorii din tot atâtea partide, aduce lângă echipă, etapă de etapă, mii de fani ai alb-vișiniilor.
Invazie rapidistă la Ploiești
Dacă prezența acestora pe noul și modernul stadion din Giulești nu miră, suporterii merg, în număr mare, lângă favoriți, și în deplasare. Partida de campionat din runda cu numărul 7 a play-out-ului, contra Chindiei, se desfășoară la Ploiești, pe arena „Ilie Oană”.
Organizatorii de la Chindia au alocat în acest sens întreaga Peluză a II-a fanilor din Giulești. Asta înseamnă că vor fi prezenți în număr de peste 1.500 la confruntarea de vineri seară, ora 20:30, pentru a-i susține de la fața locului pe Cristi Săpunaru și compania.
Meciul va fi unul cu risc ridicat, ținând cont de rivalitatea dintre fanii giuleșteni și cei ai Petrolului, echipa locală din Ploiești.