FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Marica, detalii despre transferul lui Mihai Popescu la FCSB: „Încă nu e gata” » Unde au apărut probleme

Ciprian Marica
Ciprian Marica

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2024 16:27 / Actualizat luni, 02 septembrie 2024 16:55

Ciprian Marica, acționar la Farul, a dezvăluit că transferul fundașului central Mihai Popescu (31 de ani) la FCSB nu s-a făcut încă, dar este aproape să fie realizat.

Gigi Becali a dezvăluit că l-a transferat deja pe Mihai Popescu, fotbalistul de la Farul. Ar fi plătit 250.000 de euro.

Becali s-a decis că are nevoie de un fundaș central după ce nu a mai fost mulțumit de prestațiile lui Chiricheș, iar Dawa a fost suspendat pentru meciul cu LASK. Patronul a preferat să îl reprofileze pe Lixandru, decât să îi folosească pe Vlad.

Ciprian Marica: „Încă nu s-a făcut”

Ciprian Marica a declarat că s-au înțeles, însă transferul nu s-a realizat încă, mai sunt de pus la punct unele detalii.

FCSB mai are patru fundași centrali în lot, aceștia sunt Ngezana, Dawa, Chiricheș și Denis Haruț.

„Încă nu s-a făcut, mai aveți răbdare puțin. S-au înțeles, dar cu jucătorul mai sunt niște discuții. Procentul să se facă transferul este mare, dar încă nu e făcut. Între Farul și jucător mai sunt mici detalii de pus la punct.

Se va rezolva, probabil, vedem… În procente, șansele să se facă transferul sunt de 95%. Popescu, la noi, a fost foarte bun, doar că tot foarte bun a fost și Kiki și uite că la FCSB… Atunci, ți-e frică să spui că va funcționa, va juca…

Nu vă imaginați că la Farul este simplu, cu presiunea pe care o exercită Gică asupra lor. Eu cred că jucătorii, atunci când merg la FCSB, sunt asumați și știu unde merg. Dacă te setezi că se va întâmpla asta, le primești altfel.

Cumva, nu te afectează atât de tare ca atunci când nu ai ști și ești luat prin surprindere. La FCSB, te aștepți să fie o presiune și din partea patronului”, a declarat Ciprian Marica, pentru ProSport.

Potrivit lui Gigi Becali, acesta s-a înțeles cu Mihai Popescu pentru un contract pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Salariul va fi de 15.000 de euro pe lună.

Fotbalistul de 31 de ani este cotat la 900.000 de euro pe Transfermarkt. Popescu joacă la Farul din iulie 2022.

De la început carierei, fundașul central a mai jucat la echipele Dinamo, Dunărea Călărași, ACS Berceni, FC Voluntari, St. Mirren, Heart of Midlothian și Hamilton Academical.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
pierpatrat01
pierpatrat01  •  02 Septembrie 2024, 17:20

Phui, Marica, purtător de cuvânt la Farul, când el ar trebuie să se acomodeze cu alte cuvinte, gen : "subsemnatul, recunosc fapta şi regret" !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează