FOTBAL  »  Superliga  »  CAZUL "VALIZA" ÎN JUSTIŢIE

Citeşte rechizitoriul in legatură cu meciul Rapid - Gloria din 2006

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 decembrie 2008 00:00

I. Activitatea infracţională a învinuitului Becali George în legătură cu meciul de fotbal din data de 12.05.2006, dintre echipele F.C. „Rapid Bucureşti” şi C.F. „Gloria 1922 Bistriţa”.

 

 

Prin rezoluţia din data de 07.05.2008, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Becali George, finanţator şi acţionar al clubului de fotbal „Steaua Bucureşti”, în raport cu infracţiunea de dare de mită prev. de art.255 C.p. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, reţinându-se că la data de 11.05.2006 a promis  jucătorilor de fotbal ai C.F. ”Gloria 1922 Bistriţa”, că vor primi sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro, în situatia obţinerii unui rezultat favorabil (egal sau victorie) în meciul cu echipa „Rapid Bucureşti” ce urma a fi jucat în data de 12.05.2006, în cadrul etapei cu numărul  27 a Diviziei A la fotbal (filele 33-36, vol.2).

În fapt, la data de 11.05.2006, în jurul orei 16:00 învinuitul Becali George s-a deplasat personal cu autoturismul marca „Maybach” cu număr de înmatriculare 11-02-BKL, la hotelul „Cristal Palace” din Bucureşti, unde erau cazaţi fotbalistii şi oficialii clubului bistriţean pentru a-i contacta şi a le transmite în mod direct o promisiune financiară.

Neputând contacta niciun jucător al echipei de fotbal, în după-amiaza aceleiaşi zile, învinuitul Becali George a urmărit cu autoturismul său, autocarul clubului „Gloria 1922 Bistriţa” care s-a oprit în zona restaurantului „Perla” aflat pe Şos.Ştefan cel Mare din Bucureşti. În momentul când fotbaliştii au coborât, finanţatorul clubului „Steaua Bucureşti” s-a apropiat de ei şi le-a promis sume de 5.000 sau 10.000 euro, în condiţiile în care, vor obţine un rezultat de egalitate sau victorie în meciul ce urmau să-l dispute a doua zi în compania echipei „Rapid Bucureşti”.

În conformitate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, jucătorii de fotbal au refuzat dialogul cu învinuitul Becali George iar vicepreşedintele clubului „Gloria 1922 Bistriţa”, Horoba Ioan i-a solicitat acestuia să renunţe la promisiunile financiare avansate. După ce au intrat în restaurantul „Perla”, învinuitul Becali George a devenit mult mai insistent şi s-a adresat din nou fotbaliştilor şi staff-ului tehnic reluând discuţia despre oferta de bani făcută în scopul apărării în mod corect a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil în meciul ce urma a fi disputat în 12.05.2006.

În cele aproximativ cinci minute cât a durat discursul învinuitului Becali George prin care încerca să motiveze jucătorii de fotbal în schimbul foloaselor materiale menţionate, directorul sportiv Horoba Ioan a intervenit din nou şi i-a solicitat să renunţe la propunerile sale, explicându-i că echipa îşi va apăra corect şansele de joc, fără a fi necesară o astfel de premiere (filele 15-18, vol.8).

În final, învinuitul Becali George a părăsit incinta restautantului „Perla” cu menţiunea  că o parte a discuţiilor dintre acesta şi jucători au fost surprinse şi filmate de mai multe posturi de televiziune care au difuzat imaginile în cadrul unor emisiuni de ştiri.

În următoarea zi, informaţiile legate de premierea clubului „Gloria 1922 Bistriţa” şi atitudinea învinuitului Becali George au apărut în mai multe publicaţii centrale care au analizat comportamentul acestuia şi au descris în amănunt, discuţiile purtate atât cu jucătorii de fotbal cât şi cu directorul sportiv Horoba Ioan, materialele de presă purtând titluri sugestive precum „Zece mii de euro de om” (Prosport), „Becali, cu teancul de bani (Evenimentul Zilei), Gigi Becali a alergat după Gloria , „Sacoşele lui Gigi sfidează procurorii” (Cotidianul), „Sabău refuză banii murdari (Mediafax), etc. (filele 3-14, vol.8).

Trebuie menţionat faptul că atitudinea învinuitului Becali George era generată de posibilitatea ca în ultimele trei etape ale Diviziei A, sezonul 2005-2006, echipa „Steaua Bucureşti” să fie devansată de „Rapid Bucureşti” şi astfel să piardă titlul de campioană naţională, fapt confirmat şi de martorul Horoba George Ioan care nu şi-a putut explica comportamentul învinuitului decât sub această formă (fila 17, vol.8).

Aceasta starea de fapt , este confirmată prin declaraţiile celor 20 de martori care, sub prestare de jurământ, au descris comportamentul învinuitului Becali George în legătură cu promisiunile financiare adresate în mod direct echipei de fotbal „Gloria 1922 Bistriţa”, în cazul obţinerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „Rapid Bucureşti” (filele 15-74, vol.8).

Pe lângă declaraţiile martorilor au fost obţinute înregistrările audio şi video realizate de Televiziunea Română şi Realitatea Media, pe baza cărora s-au efectuat transcrieri ale discuţiilor purtate de către învinuitul Becali George cu jucătorii de fotbal şi persoane din conducerea clubului „Gloria 1922 Bistriţa”, din data de 11.05.2006 (filele 201-235, vol.8).

 

 

 

 

 

Statutul  şi atribuţiile jucătorilor de fotbal

din cadrul clubului „Gloria 1922 Bistriţa”.

 

                Pentru a stabili dacă promisiunea de bani a învinuitului Becali George se înscrie în dispoziţiile art.254 C.p., mai exact să fie adresată unui funcţionar în legătură cu îndatoririle de serviciu, au fost obţinute toate contractele de joc pentru echipa „Gloria 1922 Bistriţa” (fila 75, vol.8).

                Astfel, s-a constatat că 13 din cei 15 jucători de fotbal, respectiv Pădureţu Răzvan, Matei Dan Marius, Borza Adrian Dumitru, Abrudan Octavian, Albuţ Septimiu Călin, Târnăveanu Călin, Pîglişan Sabin Ioan, Oncica Ştefan Sorin, Iftodi Daniel, Mîndrean Sergiu Sebastian, Păcurar Alexandru, Nalaţi Adrian, Chibulcutean Alin Nicu, care au făcut deplasarea la  Bucureşti pentru meciul din data de 12.05.2006, din etapa cu nr.27 a Diviziei A şi cărora le-a fost adresată promisiunea de bani, aveau perfectate contracte de muncă, fiind jucători profesionişti şi salariaţi în conformitate cu prevederile art.10 şi art.11 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal al F.R.F. (filele 76-190, vol.8).

                În concluzie, potrivit art.147 alin.2 Cod penal jucătorii de fotbal menţionaţi anterior aveau calitatea de salariaţi în sensul legii penale, execitându-şi sarcinile de serviciu în baza unor contracte de muncă valabil încheiate şi înregistrate la Liga Profesionistă de Fotbal.

 

                Conform articolului 2 intitulat Obligaţiile jucătorului (sarcinile de serviciu) din contractele de muncă, jucătorii de fotbal aveau ca principală obligaţie ,,folosirea în mod nelimitat a puterii şi capacităţii sportive, în interesul şi pentru clubul său, cu respectarea întocmai a Regulamentul intern al C.F. „Gloria 1922 Bistriţa” şi a obligaţiilor prevăzute în Regulamentul fotbalului profesionist”.

                În acelaşi sens, Regulamentul de Ordine Interioară pentru anul competiţional 2005-2006, stabilea obligaţia fiecărui jucător de fotbal să respecte Regulamentele F.R.F., L.P.F. şi U.E.F.A. şi programul de pregătire permanentă pentru competiţii, în vederea obţinerii unei victorii pe terenul de fotbal (filele 193-201, vol.8).

                De asemenea, Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorului de Fotbal stabileşte la articolul 5 că jucătorii profesionişti au obligaţia să facă eforturile specifice ocupaţiei de jucător profesionist, la nivelul pregătirii şi posibilităţilor personale în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club”.

Din analiza prevederilor menţionate anterior se constată că jucătorii de fotbal ai „Gloria 1922 Bistriţa”, cărora le-au fost promise de către învinuitul Becali George sume de bani cuprinse între 5.000–10.000 euro, se încadrează în dispoziţiile art.254 Cod penal, întrucât aceştia au calitatea de funcţionari în sensul legii penale precum şi obligaţia corelativă de a îndeplini cu bună credintă îndatoririle de serviciu, în sensul de a-şi apăra corect şansele de joc şi de a contribui cu toate resursele fizice si psihice la obţinerea unei victorii, pe baza salariului şi a primelor acordate de clubul-angajator.

În această situaţie conduita învinuitului Becali George, finanţator şi acţionar la F.C. „Steaua Bucureşti” S.A. încalcă legea penală şi se încadrează în cerinţele art.255 Cod penal, promisiunea de bani fiind realizată în modurile şi scopurile descrise de art.254 C.p. 

Aşa cum s-a statuat în mod constant, doctrina juridică şi practica judiciară, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită sub raport subiectiv este necesar ca acţiunea ce constituie elementul material să fie săvârşită cu intenţie directă. Aceasta presupune ca învinuitul, cu voinţă, să promită, să ofere sau să dea bani ori alte foloase unui funcţionar şi să fi avut reprezentarea că banii sau foloasele sunt promise, oferite sau date cu scopul ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Termenul „scop” este folosit în accepţiunea strictă de finalitate ce se situează în afara infracţiunii.

În consecinţă, este suficient să se constate că finalitatea prev. de art. 255 C.p. a fost urmărită de învinuit, indiferent dacă s-a realizat sau nu, pentru a exista elementul intenţie calificată şi, pe cale de consecinţă, infracţiunea de dare de mită.

Scopul, având caracter ilicit, urmărirea sa implică din partea învinuitului prevederea rezultatului acţiuni sale (a se vedea în acest sens următoarele lucrări: „Explicaţii teoretice ale Codului penal român” vol. IV, ediţia a II-a, pag. 117, 123 şi 124 – autor V. Dongoroz, Editura Academiei Române şi Editura All Bech Bucureşti 2003; „Codul penal comentat şi adnotat – partea specială”, vol. II, pag…. – autor F. Vasiliu ş.a., Editura Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti 1977).

În prezenta speţă, împrejurarea că promisiunile de bani făcute de înv. Becali George jucătorilor clubului „Gloria 1922 Bistriţa”, s-au consumat în public datorită prezenţei mai multor jurnalişti care l-au însoţit pe parcursul întregii zile, nu este de natură să susţină eventualele speculaţii în sensul că promisiunile au avut un caracter neserios.

Probele administrate în cauză, în special înregistrările de imagini, sunt deosebit de relevante sub aspectul elementului subiectiv analizat şi demonstrează, fără echivoc, stăruinţele repetate şi directe ale înv. George Becali pentru a-i convinge pe jucători de seriozitatea promisiunilor sale şi de faptul că le va da curs, în ipoteza în care echipa va obţine unul din rezultatele dorite de el în partida cu F.C. „Rapid Bucureşti”.

                Aceleaşi probe relevă, de asemenea, că învinuitul nu a avut nici un moment intenţia de a sponsoriza clubul „Gloria 1922 Bistriţa”, întrucât în discuţiile pe care le-a purtat în ziua de 11.05.2006, cu oficialii clubului nu şi-a manifestat o asemenea intenţie, ci s-a adresat direct jucătorilor, promiţându-le sume mari de bani dacă vor câştiga  ori vor face un meci egal cu echipa Rapid Bucureşti.

                Faptul că înv. George Becali nu a manifestat nici o reticenţă în a-şi urmări şi realiza, cu orice preţ, scopul propus, în condiţiile în care acţiunile sale erau filmate de mai multe posturi de televiziune, nu este de natură a afecta, în plan subiectiv existenţa infracţiunii, punând în evidenţă latura negativă a personalităţii învinuitului, caracterizată prin lipsa de respect faţă de lege şi autorităţi.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (5)
 •  19 Decembrie 2008, 15:38

sa se duca in B steaua si gigi la inchisoare!!! pacat de unii jucatori de la steaua adik aia straini k romanii de acolo toti sunt corupti.

 •  19 Decembrie 2008, 13:44

Daca rascoleste DNA un pic si pe la Farul Cta, mai cad cativa ...

 •  19 Decembrie 2008, 13:40

B-ul, B-ul, B-ul!!!!...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează