FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA

Ciucă, între Craiova şi Gloria. Oltenii au o datorie de 50.000 de euro la bistriţeni

Articol de GSP - Publicat marti, 25 ianuarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 25 ianuarie 2011 12:35

Fundaşul Mădălin Ciucă a declarat că situaţia sa este confuză din cauza unei datorii de 50.000 de euro pe care Universitatea Craiova o are faţă de Gloria Bistriţa în contul transferului său.

"În cazul meu, situaţia este puţin confuză, patronul mi-a dat asigurări că se va înţelege cu Bistriţa, deşi cei de acolo nu prea vor să aştepte. Dar eu sper ca totul să se rezolve şi să rămân la Craiova", a spus Ciucă, fundaş venit în vară de la Gloria Bistriţa.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani susţine că este linişte la Universitatea Craiova, în ciuda scandalului provocat de plecarea jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu din cantonament.

"La Universitatea viaţa continuă după orice antrenor şi jucător, echipa nu moare aşa repede cum cred unii. Ne pregătim, în acest cantonament a fost linişte, exceptând acel moment cu cei doi jucători care au plecat. Însă pe noi nu ne-a afectat acest lucru", a explicat Ciucă, potrivit Mediafax.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
olltteanu
olltteanu  •  25 Ianuarie 2011, 13:01

In continuare pierdem jucatori pentru ca managementul in era brutarului ne duce spre 0 absolut...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close