FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

GALERIE FOTO Cine e Codruț Sandu, portarul în care Rapid își pune speranțele: competitiv la atletism, are 1,91m la 17 ani!

Articol de - Publicat sambata, 30 decembrie 2023 17:52 / Actualizat sambata, 30 decembrie 2023 18:52

La numai 17 ani, împliniți în aprilie, portarul rapidist Codruț Sandu joacă meci de meci la echipa de seniori a celor de la LPS HD Clinceni, formație aflată pe locul 4 în Liga a 3-a, Seria a 3-a, cu 3 etape înaintea finalului de sezon regulat. 

Internaționalul U18 este unul dintre marile pariuri de viitor ale Rapidului, care l-a împrumutat pentru un an, oferindu-i astfel ocazia să se călescă într-un campionat mai aspru, împotriva unor jucători mult mai experimentați.

Basarab Panduru după fotografia postată de Rapid: „Nu e ceva obișnuit” + MM Stoica: „La Gigi nu există așa ceva”
RAPID
Basarab Panduru după fotografia postată de Rapid: „Nu e ceva obișnuit” + MM Stoica: „La Gigi nu există așa ceva”

Codruț Sandu, portarul în care își pune Rapid speranțele, e vicecampion municipal de juniori la 100 m și 200 m

Puțini știu însă că „Lungilă", cum i se spune deja în vestiarul de la Clinceni, din cauza înalțimii (1,91m), mai este legitimat în paralel la încă o secție a clubului giuleștean. 

De vreo 11 ani practică atletismul, probele sale favorite fiind cele de viteză, 100 m și 200 m. Și încă mai concurează. Se antrenează mai rar, când îi permite programul de la fotbal, dar în vacanțe e aproape zilnic pe pista de tartan, a stadionului Giulești sau la sală, unde se pregătește alături de colegi, cu Octavia Brosser, coordonatoarea secției de atletism, și cu antrenorul Ion Mateoiu.

+3 FOTO

Ultima dată, Codruț a participat la un concurs atletic în primăvară, la „Municipalele" de juniori, unde a ieșit de fiecare dată pe locul secund în ambele probe, la „sută" și la 200 m. Nu mai are timpi la cel mai ridicat nivel, dar e încă acolo, bine cotat, competitiv.

Nu și-a luat vacanță nici acum, chiar dacă fotbalul e la hibernare. De când s-a terminat sezonul, a fost aproape zilnic, chiar și de Crăciun, la antrenament la aletism. Iar pe 3 ianuarie va pleca în Turcia, la Belek, în cantonament cu echipa de fotbal a Rapidului.

„Îmi place să alerg și simt că mă ajută"

Codruț este elev în clasa a XI-a la Colegiul tehnic feroviar „Mihai I” și are rezultate bune și la școală. A început atletismul la 6 ani, la Rapid, îndrumat de mama sa, Speranța Popescu, fostă handbalistă, atletă și jucătoare de fotbal, cu meciuri în Champions League, cu „Clujana" sau la națională, dar și arbitru FIFA.

„Mi-a plăcut de la început atletismul și vreo 2-3 ani l-am făcut în paralel cu fotbalul, la același nivel. A trebuit să aleg și a câștigat fotbalul, dar și acum, când am timp, mai ales în vacanțe, mă duc la antrenamentele de atletism cât de des pot. Mai concurez încă, dar foarte rar. Fac asta pentru că încă îmi place foarte mult, simt că mă ajută pe partea de rezistență, de viteză, pentru cariera de portar. Am și foarte mulți prieteni acolo și totul pare foarte ușor și natural", a explicat puștiul.

Care este încântat că apără deja meci de meci la seniori: „Nu mi-e teamă, chiar dacă adversarii sunt de obicei mult mai mari. Trebuia să vină și momentul ăsta. Oricum, nu se mai joacă nici în Liga a 3-a ca pe timpuri, cu durități. Asta o să mă ajute să mă maturizez, să capăt experiență, să ajung ca într-o zi să apăr în Liga 1 poarta Rapidului".

"M-am gândit că o să-i prindă bine să-și dezvolte motricitatea, să învețe să alerge corect. Că văd și acum jucători și jucătoare de fotbal care ajung la final de juniorat și nu știu să alerge. Iar asta, după o vârstă, nu se mai poate corecta", spune mama sa, care, întâmplare sau destin, a fost tot portar, și la handbal și la fotbal. Iar acum este antrenoare la echipele de fotbal de senioare și U15 la Rapid.

Modele: Niță, Moldovan, Kepa și Pope

Timp de un an, înainte de a fi împrumutat la Clinceni, Codruț s-a antrenat cu echipa mare a Rapidului. S-a pregătit alături de Horațiu Moldovan și Virgil Drăghia, sub comanda lui Bogdan Lobonț. 

„Din țară, idolii mei sunt Florin Niță și Horațiu Moldovan. Am învățat foarte multe de la colegul meu. Iar de afară îmi place Kepa, de la Real Madrid, și Nick Pope, de la Newcastle". „Visez să ajung cât mai repede să joc în Liga 1, la naționala mare, să joc apoi în străinătate, la o echipă unde să câștig multe trofee".

I-ar plăcea să apere într-o zi în Spania sau în Anglia, favoritele sale fiind Real Madrid și Manchester City. Crede că punctele sale forte sunt "duelurile unu la unu și jocul de picior". La capitolul defecte e mai rezervat, zâmbește și spune că nu le dezvăluie, "dar muncesc să cresc la toate capitolele, fiindcă sunt la început și mereu e loc de mai bine".

Codruț este un copil foarte bun și determinat. A rămas în familia noastră, a atleților. Vine și se pregătește cu noi foarte des. Mai concurează în probele individuale, ne mai ajută la ștafete. Are viteză, calități motrice, a fost foarte perseverent, s-a dezvoltat și a crescut frumos. Sper să devină un mare portar
Octavia Brosser, antrenoare atletism CS Rapid

Basarab Panduru după fotografia postată de Rapid: „Nu e ceva obișnuit” + MM Stoica: „La Gigi nu există așa ceva”

Horațiu Moldovan și Rapid s-au înțeles în privința plecării » Decizia luată în Giulești

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
Catalynn_13
Catalynn_13  •  31 Decembrie 2023, 10:13
Postat de tororosso pe 30 Decembrie 2023, 21:33

La 1,91m face față la probele de 100 și 200m ? m-aș mira . La baschet , hadbal ,fotbal ca portar ,da.

Îmi aduc aminte de tine de pe vremea când erai fcsbist practicant … ai rămas la fel de deștept! Mă întreb oare dacă Bolt 1,95m o fi făcut fața … Tu ce zici!? :-)))

balderis
balderis  •  31 Decembrie 2023, 10:10
Postat de Catalynn_13 pe 31 Decembrie 2023, 09:36

A trecut și pe la Steaua, l-a băgat Oprița pe final într-un amical, nu mai rețin cu cine, dar cred ca Voluntari, și a luat gol de pe la 45m … Chiar și pt un portar foarte tânăr, s-a iei un așa gol e penibil rău.

De asta cînd a ,,fugit” la Rapid, cei de la steaua, au trecut la amenințări la adresa copilului, ba au mers cu niște acte la tribunal, dar n-au avut noroc și au pierdut, mă rog , cănd nu mai ajungi la struguri, sunt acri ! El e ,,rapidist de mic” !

cronicaruldefotbal
cronicaruldefotbal  •  31 Decembrie 2023, 10:00

Hai sa l vedem la treaba pe copil cit mai curand! Horatiu vandut si pustiuluca in poarta sa prinda jocuri! Ce o tot frecam atata?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează