Articol de GSP - Publicat joi, 30 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2014 12:28
Interesant dacă însuşi Guvernul îşi asumă public postura lui Gică Popescu de favorit la alegerile federale! Am putea avea o perspectivă rotundă asupra unei expediţii de predare a puterii în stil nord-coreean, mai puţin execuţiile publice şi lagărele de muncă forţată.
După voluptatea cu care ministrul tineretului şi sportului, Nicolae Bănicioiu, înroşeşte însă telefoanele şi îl acompaniază prin ţară, în campanie, pe fostul căpitan al Barcelonei, s-ar zice că aduce chiar a obiectiv de partid. Iar escapadele misionare către votanţii provinciali nu duc deloc lipsă de elementul-surpriză, ca o urcare neaşteptată în atac a stoperului elegant şi echilibrat de pe vremuri.
Bunăoară, puţin înainte de Sărbători, primarul de la Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreşedinte PSD în urbea maestrului Birlic, s-a trezit cu vizita inopinată a cuplului spilcuit de la Capitală. Şi, la o plesnitură din degete, şi-au făcut apariţia şi niscaiva afiliaţi la FRF, de prin fotbalul feminin şi juvenil al dulcelui colţ moldav. Cumsecădenii, mici vizite locale, fotografii, zîmbete şi strîngeri de mînă, suficient cît să priceapă oamenii cum bate vîntul încă înainte ca "Baciul" să-şi fi expus oficial programul pentru Casa Fotbalului.
Iar poveştile de prin alte zone ale României, inclusiv în Bucureşti, în tandem cu figuri din aria guvernamentală sau din administraţiile locale, au un contur similar. Pînă la urmă, e treaba lui Popescu dacă îşi construieşte fundaţia campaniei pe amiciţii şi interese politice.
Probabil că a descifrat curentul pro din sfera puterii încă din urmă cu un an, cînd însuşi premierul Victor Ponta lansa celebrele expresii "Aş fi în stare să-i iert orice" şi "Mă doare sufletul să-l văd la proces", trimitere către postura de acuzat a lui Popescu în "Dosarul Transferurilor". Care, apropo, poate fi cheia saltului sau prăbuşirii sui-generis în drumul spre fotoliul lui Mircea Sandu.
Nu e vorba aici despre simpla tentaţie de a te folosi de tentaculele politicii pentru a lua avînt către şefia unui fotbal în comă. Să nu fim naivi, Vasile Avram şi Răzvan Burleanu, principalii contracandidaţi ai lui Popescu, sondează şi ei probabil teritoriile "gulerelor albe".
Primul a fost coleg de şcoală cu vicepremierul Gabriel Oprea, celălalt a lucrat vreme de doi ani, între 2009 şi 2011, la Administraţia Prezidenţială. Să nu-i bănuim de campanii angelice! Dar parcă nici unul nu e gata să se abandoneze cu ochii închişi cercurilor de influenţă politice spre a colecta voturile din structurile controlabile de la centru, aşa cum se întîmplă în cazul lui Popescu.
Nu ştiu dacă pentru ambiţiosul oltean contează semnalele venite din afara staff-ului său, a celor care-l susţin din convingere sau din interes. Poate că ar afla întru totul exact unde se află dacă ar ţine cont şi de un tip care n-a făcut carieră pe "Camp Nou", dar scrie cu luciditate, Salman Rushdie: "Singurii oameni care percep întregul tablou sînt cei care ies afară din cadru".
Sau poate că i-ar fi mai aproape un alt individ care n-a încălţat niciodată ghetele cu crampoane. Nicolae Iorga vorbea despre înfrîngeri care te înalţă şi succese care te înjosesc. Iar felul în care Popescu pactizează abrupt cu politicienii în culise riscă să-l plaseze în a doua categorie, aş zice nemeritat după o carieră exemplară. E însă şi un risc în toată această strategie. Ai sesizat, Gică, ce naşpa le funcţionează localizarea băieţilor atunci cînd cineva e la ananghie? Iar interesul lor primar, fix atunci, e să savureze un şpriţ la "Trattoria il Calcio", nu să salveze un suflet, fie el un cetăţean oarecare sau un prieten de conjunctură?!
)
)
)
)
)
)
)
)
