Articol de GSP - Publicat marti, 04 decembrie 2018 23:18
Președintele lui Dinamo, Alexandru David, a vorbit după eșecul cu CFR Cluj, scor 0-3, venit la doar 3 zile după înfrângerea de la Ovidiu cu Viitorul, 1-4. A anunțat că Sergiu Popovici va pleca și chiar dacă echipa are un joc dezastruos, lui Rednic i se acordă încredere totală.
"Per ansamblu, drumul pe care am pornit e bun. Trebuie să avem răbdare. Se vede ceva. Am învățat niște lucruri, avem nevoie de continuitate. Mircea Rednic poate face o treabă bună pe termen mediu și lung.
Vom fi alături de el chiar dacă va trebui să mergem în play-out. Vom vedea sezonul următor ce va fi. Ce atâta presiune? Păi, ei joacă fotbal. Doctorii în mâinile cărora stau vieți ce să mai zică?", a spus Alexandru David la TV Digi Sport.
...despre plecări: "Jucătorii au șansa de a demonstra până pe 24 decembrie ceea ce pot. Toți, exceptându-l pe Popovici, în cazul căruia s-a luat o decizie. Au șansa de a demonstra că a fost vorba despre o perioadă complicată. Ce poate face Rednic mai mult de atât?".