Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 10 aprilie 2023 18:36 / Actualizat luni, 10 aprilie 2023 20:09
Constantin Budescu (34 de ani) a fost decisiv în prima repriză din Petrolul - CS Mioveni, cu gol și assist, dar înainte de pauză a început să resimtă dureri la coapsă și a cerut schimbarea.
Budescu și-a arătat clasa în această seară, la Ploiești, împotriva „lanternei roșii” din SuperLigă.
Mijlocașul în vârstă de 34 de ani a deschis scorul în minutul 10 cu o execuție superbă, de la distanță, direct în vinclu, apoi i-a centrat precis lui Mathaus pentru golul de 2-0 (minutul 24).
Ghinionul lui Constantin Budescu: a fost cel mai bun în prima repriză din Petrolul - CS Mioveni, dar s-a „rupt”!
Budescu a început excelent repriza, dar a avut ghinion spre finalul acesteia. În minutul 45 a pus mâna în zona bicepsului femural și a cerut schimbarea.
Vizibil afectat, Budescu s-a așezat pe gazon, apoi a fost consultat de echipa medicală, iar în cele din urmă a părăsit terenul de joc.
Un semn încurajator pentru ploieșteni este că Budescu a ieșit de pe teren pe picioarele sale. „Am simțit ceva la coapsă și am preferat să nu risc. Vom vedea de mâine dacă este ceva grav sau nu. Voi merge să fac un consult mâine”, a precizat el la finalul partidei.
La pauză, antrenorul Florin Pîrvu l-a înlocuit pe decar cu brazilianul Jefferson, aflat la primul meci oficial după mai bine de 9 luni!
26 de goluria înscris Budescu din afara careului în Liga 1, din totalul de 78 de reușite la nivelul primului eșalon