EXCLUSIV Costel Orac, dialog deschis cu Ioanițoaia despre Dinamo, blaturi și problemele de sănătate: „Am făcut infarct cu complicații! Medicii m-au salvat, doar 5% mai supraviețuiesc”

- Costele, cum te simți? A trecut aproape un an de la infarct.
- Sunt bine, nea Ovidiu. Mulțumesc! Infarctul l-am făcut acasă, în curtea casei. Pff! Aveam de gând să mă apuc să tund iarba. Între timp, nepotul meu mai strângea ce se putea strânge. Se făcuse cald, era pe la prânz. Începusem să obosesc. Atunci am zis: „Lasă că o să tund diseară”.

- Și?
- Am intrat în casă, am făcut un duș, m-am așezat lejer, am băut o gură de apă și am avut un șoc... Infarct cu complicații! Nu mai apucam să discutăm dacă nu erau medicii, cărora le mulțumesc. Pentru că a mai fost și un stop cardiogenic. Doar zece la sută dintre cei cu infarct fac și acest stop cardiogenic. Iar din cei zece la sută, jumătate nu mai supraviețuiesc!

- Ți-au montat stent?
- Nu, nu. Doar un balonaș. Eu mai am un stent din 2012, de pe vremea când eram antrenor la Botoșani, după un meci în care nu m-am simțit bine. Atunci am mers la Iași și mi-au pus stent, iar medicii mi-au spus că mai aveam o altă arteră în proporție de 70 la sută înfundată. Sperau, cu ajutorul tratamentului, că lucrurile vor merge bine. Eu bănuiesc că acum asta a fost.

"Prea multe dezamăgiri"

- Mai ai treabă acum cu cei de la Chiajna?
- Sunt scouter și stau mai liniștit. Știu, e dificil să spui că în fotbal stai liniștit. N-am mai continuat cu antrenoratul, pentru că am avut dezamăgiri de-a lungul anilor. Am mers cu încredere și am avut dezamăgiri cu prietenii...

- De ce spui asta?
- Păi, să vă dau doar un exemplu. Eu am promovat cu Urziceni și chiar dacă stăteam bine în clasament, după etapa 7 m-au îndepărtat, fără niciun motiv. A venit Dan Petrescu, care a câștigat campionatul în anul următor. Apoi m-a sunat Mircea Minea, după experiența mea de la Botoșani, să mă ocup de centrul de copii și juniori. Nu mă gândeam că o să dureze atât, dar acum îmi place, am mai multă liniște.

- Nu te mai tentează să fii antrenor?
- Am 63 de ani și mă tentează să revin! Mai ales când mă uit la meciuri și-mi imaginez ce-aș fi făcut eu ca antrenor și ce decizii aș fi luat. Mă mănâncă! Totuși, sunt conștient că-i greu după atâția ani.

"Luam bătaie mare de la mama"

- Știu că ești născut la Galați. Ai tăi te-au lăsat să faci fotbal?
- Mama a fost împotrivă, era cu școala. Țin minte că eram copil și când se apropia ora să merg la antrenament... Norocul meu era că stăteam la parter, intram în baie, zăvoram ușa, deschideam geamul, săream și plecam la antrenament. În momentul în care mă întorceam întrebam vecinii dacă a venit tata de la serviciu, că altfel luam bătaie mare de la mama.

- Făceai parte din familie bună din punct de vedere financiar?
- Părinții nu erau aranjați. Doar tata a muncit toată viața, mama a fost casnică. Tata era lăcătuș cazane la Electrocentrale Galați, o întreprindere mare din interiorul Combinatului Siderurgic, doar el susținea familia.

- După Politehnica Galați și FC Galați ai ajuns la Dinamo.
- Da, dar înainte de Dinamo am avut o ofertă bună de la Jiul. Eram deja căsătorit și am primit oferta de a merge la Petroșani și așa intram atât eu, cât și soția la facultate. Și-mi mai dădeau și 80.000 de lei. Mai mult decât o Dacie, în 1981.

"Dinu făcea ordine în vestiar"

- Păi, și cum te-a momit Dinamo?
- Am fost convocat la naționala de tineret pentru o Balcaniadă în Grecia. Când am ajuns în cantonament, Bumbescu îmi spune: "Vezi că vrea colonelul Anghel să te iau cu mine în cameră, că vrea să stea de vorbă de tine și cu Nicușor Vlad ca să veniți la Dinamo". A venit Vasile Anghel, a stat de vorbă cu noi, apoi ne-am gândit ce să facem. După ce ne-am întors în țară, la aeroport a venit din nou nea Vasile, ne-a dus la club și am semnat.

- Ai dat facultatea pe fotbal!
- Nu-mi pare rău absolut deloc că am semnat cu Dinamo, chiar dacă eram la facultate la Petroșani. Cum să-mi pară rău când în toată viața mea de copil a contat doar sportul?! Mereu fotbalul a fost pe primul plan. La Dinamo m-am realizat, sunt împăcat! Dinamo m-a făcut cunoscut, dacă mergeam la Petroșani în mod sigur nu aveam traseul ăsta.

- Ai ajuns într-un vestiar cu fotbaliști cunoscuți, cum a fost?
- Eram mic și de la țară când am sosit la Dinamo. Am fost primit bine, era o echipă extraordinară! Moraru și Eftimescu portari. Apoi Nicușor Vlad, Bumbescu, Dinu, Stănescu, Custov, Augustin, Mulțescu, Dragnea, Dudu, Țălnar... Cam șase, șapte erau titulari la națională!

- Și nu te-au luat tare deloc?
- Nu, nea Ovidiu. Dinu mi-a zis o dată, după un antrenament la hotel Dorobanți, că acolo mai mergeam să bem o bere. Eram înaintea unei trageri la sorți și țin minte că atunci mi-am comandat un whisky și cum eram obișnuit de pe la Galați n-am avut ce face și-am pus Pepsi. Și m-a luat Dinu: "Băi țărane, cine te-a învățat pe tine să pui Pepsi în whisky?!". El făcea ordinea în vestiar pe vremea aia.

"Ospătarii nici nu te lăsau să plătești"

- Ca jucători la Dinamo ați avut și privilegii...
- Normal. Nu am avut niciodată probleme cu ce înseamnă alimentația. Nu doar noi, chiar și cei din familie, neamurile! Aveam relații pe la casele de comenzi, mergeam la popota ministerului. Trăiam mult mai bine decât restul. N-am avut șansa să câștigăm banii pe care-i câștigă sportivii după Revoluție, însă nici rău n-am dus-o.

- Erați și la un anumit nivel de performanță.
- Lumea ne cunoștea. Când mergeam la restaurant, ospătarii nici nu ne lăsau să plătim. Sau cei de pe la alte mese, te mai trezeai cu o sticlă de vin! În privința asta am fost mai mult decât OK. Aveam și satisfacția că oriunde mergeam lumea ne cunoștea și ne aprecia că eram sportivi.

- Pe vremea aia cine era mai avantajată de sistem, Steaua sau Dinamo?
- Pfff! Aveam și noi putere, și cei de la Steaua. Am avut o perioadă, până în '84, când am câștigat campionate, apoi a venit Steaua cu o trupă bună. Tinerii și suporterii din ziua de azi nu știu dacă se uitau la jocurile noastre de atunci. Între Steaua și Dinamo de atunci și cluburile de top ale Europei din vremea aia nu era nicio diferență. Ba din contră, ne luptam de la egal la egal cu ei, ceea ce azi nici nu mai visăm!

- Era ceva peste derby-urile între Steaua și Dinamo?
- Nimic!

"Bă, am auzit că ai fost arestat!"

- Era presiune mare?
- Nu simțeam presiunea. Discuțiile erau între generali, care vorbeau la nivel de conducere. Poate o singură dată, înaintea meciului retur cu Minsk de la București, trebuia să vină Postelnicu la Săftica. N-a mai ajuns el și l-a trimis pe generalul Pleșiță. Care a venit și ne-a spus în sala de ședințe: "Băi băieți, eu nu mă pricep la fotbal! Ce pot să vă spun este că știți rivalitatea politică și trebuie să-i batem pe ruși neapărat". După aceea a venit și Constantin Dăscălescu, care era prim-ministru, și ne-a spus că era foarte important să-i batem, să ne calificăm, că vom avea o primă, dar și o masă. Prima la meciul ăla a fost de 21.000 de lei și aprobarea pentru un televizor color. Numai că noi credeam că-s bani în mână, însă au fost impozabili. Am luat vreo 14.000 până la urmă.

- Ai jucat în celebra finală din 1988, când Steaua a plecat de pe teren...
- Atunci s-a luat o decizie pe care n-am înțeles-o. Nimeni nu voia să ne înmâneze Cupa, am luat-o noi direct, am ridicat-o și am plecat. Întâmplarea a făcut să rămână la mine capacul de la cupă. Imediat după venea vacanța și trebuia să plecăm fiecare pe la tratament la Eforie Nord zece zile. Eu am plecat înainte la Galați, la părinți, am întârziat câteva zile la mare, iar băieții m-au luat: "Bă, am auzit că ai fost arestat!". "Cum să fiu arestat? Pentru ce? Sunteți nebuni? Dacă și la Dinamo sunt arestat...". Am returnat capacul de la Cupă și am aflat apoi că n-am mai câștigat noi trofeul.

"Blaturi?! Regia era și pe minute!"

- În meciuri aranjate ai jucat?
- Au fost. Au fost, de ce să...?!. Asta era realitatea de la vremea respectivă. Aveam, de exemplu, meciuri cu cei de la Bacău și ne mai înțelegeam și între noi, jucătorii. Mai ales că jucam prin cupele europene, nu ne convenea să ne accidentăm. Dacă te accidentai intrai greu înapoi în circuit.

- Și ca antrenor ai avut un blat, din ce știu.
- A fost partida de pomină Ceahlăul - Bacău 3-1. După ăla am plecat! Antrenor principal la Ceahlăul era "Macea" Nedelcu, fostul meu antrenor de la Galați cu care promovasem în prima divizie. Vreo trei săptămâni tot forțau nota. Ei nu aveau un început prea bun și voiau să facem reciprocitate. Eu n-am fost de acord. Pregătirea lor începuse cu vreo lună înainte. Sechelariu și Ștefan aveau afaceri, dar nu era problema mea.

- Păi, și de ce ai cedat presiunilor?
- Cu o săptămână înainte au venit la o discuție Chivorchian cu Nedelcu. Din respect pentru "Macea" l-am luat deoparte și i-am zis: "Pentru tine fac treaba asta! Că altfel nu făceam". Chivorchian îmi zicea că în minutul nu știu cât să fie scorul... Regia era și pe minute! Apoi, ușor, ușor, neacceptând anumite lucruri, au început cu arbitrajele, și în trei etape am ajuns la retrogradare. Atunci a fost celebra fază când a intrat Sechelariu în cabină la Marcel Lică să-l împuște!

"Ești ofițer, trebuie să execuți ordinul!"

- Revenind la cariera de jucător, cu Halagian de ce n-ai avut o relație bună?
- Pentru că nici n-am avut timp să ne sincronizăm. La Victoria, în '89, când am mers cu Țețe Moraru și cu Sandu Nicolae, ultimii trei din vechea gardă. Dar eu am avut, înainte să-mi dau acceptul, o reacție mai dură.

- Ce s-a întâmplat?
- Eram la antrenament la Dinamo, s-a terminat și a venit nea Radu Matei, vicepreședinte la Victoria, și mi-a zis: "Costele, din momentul ăsta ești la Victoria". "Băi nene, eu acum am terminat antrenamentul cu Dinamo. Nu mi-a spus nimeni nimic. Cum să fiu la Victoria?!". "Așa s-a hotărât...". Am mers la șeful secției de fotbal și mi-a zis doar că "așa s-a luat decizia". Eu n-am vrut să mă duc, însă mi-au zis direct: "Tu ești ofițer, trebuie să execuți ordinul!".

- Și ce s-a întâmplat?
- Am avut clinciuri. Eram la pregătire în Germania. Cum noi trei fuseserăm aduși să ajutăm Victoria, titular era doar Sandu Nicolae. Eu și Țețe rezerve. La început n-am zis nimic că erau amicale cu echipe de amatori. Cum n-am văzut nicio schimbare, am avut o discuție cu Halagian după un meci.

- Ăla a fost primul clinci.
- Da, al doilea e următorul. În spatele meu era barul și dădeam berea băieților, la mese. În autocar, Halagian m-a înțepat și mi-a zis: "Costele, bună berea, nu?!". Atunci i-am zis: "Ce să fac, domn profesor, dacă tot am venit în concediu, măcar să mă simt bine". Și a luat foc. Apoi ne-am liniștit, la hotel am avut o discuție și i-am spus: "Eu n-am venit la Victoria să fiu rezervă!". N-am mai participat la niciun joc, când am ajuns în țară am lămurit situația. Aveam un nume, o vârstă, nu puteam să stau rezervă.

"Ratarea Euro '84, o lovitură cruntă!"

- Tot din cauza problemelor ai avut puține meciuri la națională?
- Trei selecții și doar amicale. Am fost supărat că eram în lotul lărgit pentru Euro 1984 și cu o zi sau două înainte de plecarea în cantonament m-a chemat Lucescu și mi-a spus că nu fac parte din lot. A fost o lovitură cruntă. De certat cu nea Mircea n-aveam cum.

- Totuși, ai avut un cui împotriva lui?
- Pe vremea aia mi-au spus mulți... Mi-au spus anumite lucruri Eugen Barbu, Fănuș Neagu și Vadim Tudor. Mi-au spus că nu sunt de echipa națională, că el are alte planuri, că eu joc extremă clasică, lucruri de genul ăsta. Adevărul n-am de unde să-l știu, însă a fost un mare regret! Avea alți preferați. La un meci de old-boys mi-a zis că n-a avut niciodată nimic cu mine, dar...

CITEȘTE ȘI:

Prietenii lui Ovidiu

„Prin meciuri aranjate ai jucat?” » Moment de sinceritate al lui Ioan Mărginean în fața lui Ioanițoaia: „E jenant când te întreabă lumea așa”

PRIETENII LUI OVIDIU

Businessman de Bacău » Florin Lovin și noile sale afaceri: „Câștig mai bine decât în perioada în care eram fotbalist și dublu decât ultimul contract pe care l-am avut la Astra”