FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Costin Amzăr și fake news-ul cu transferul la Rapid: „Eram la stadion, mă uitam la meci, și primesc mesaj: «Ne-ai trădat!»”

Costin Amzăr
Costin Amzăr

Articol de - Publicat joi, 03 august 2023 09:00 / Actualizat joi, 03 august 2023 09:07

Costin Amzăr (20 de ani, fundaș stânga) a comentat informația falsă legată de plecarea sa la Rapid, care a luat amploare când a absentat la meciul cu Sepsi, din cauza unei accidentări. 

Jucătorul de bandă al lui Dinamo a fost „transferat” la Rapid în unele comentarii de pe rețelele de socializare, alături de Lamine Ghezali, și el accidentat etapa trecută. 

Comentariile s-au rostogolit apoi, ajungând inclusiv la antrenorul Ovidiu Burcă, iar clubul a fost nevoit să dea un comunicat prin care administratorul special a negat orice informație de acest gen. 

Amzăr a povestit pentru Radio Dinamo că a fost contactat de fani care l-au acuzat de trădare, chiar în timpul partidei!

Costin Amzăr despre...

problemele fizice: „M-am accidentat la amicalul cu Unirea Slobozia, am făcut o întindere la inghinali. Nu m-am antrenat câteva zile, am fost la tratament și sunt din ce în ce mai bine, acum nu mai simt nimic”

fake news-ul legat de transferul la Rapid: „Eram la stadion, mă uitam la meci, și primesc mesaj: «Ne-ai trădat!», nu știu ce, că deja era semnat contractul pe 4 ani cu Rapid... Zvonuri care nu sunt adevărate deloc!”

Costin Amzăr și fake news-ul cu transferul la Rapid: „Eram la stadion, mă uitam la meci, și primesc mesaj: «Ne-ai trădat!»”
Costin Amzăr în tribună la meciul cu Sepsi

nivelul din Superliga: „În primele 3 etape, ce adversari am avut... care trag numai la primele locuri, acolo sus, în play-off. Dar noi am arătat un fotbal frumos, chiar am avut și posesia, suferim puțin în față, la finalizare. Sunt optimist, o să ne iasă de la joc la joc”

cum a evoluat de la debutul la Dinamo pe prima scenă, în 2021: „Când am jucat prima dată în Liga 1 nu aveam experiență, veneam de la Liga 3, am avut câteva antrenamente, o lună, două, după care am fost titular cu Mioveni. S-au schimbat enorm de multe lucruri de atunci. Am căpătat experiență, nu vă pot spune în cuvinte care era nivelul de atunci și care e cel de acum. Joc mult mai liber, mai degajat”

trecerea de la L2 la L1: „La Liga 2 noi am încercat să jucăm un fotbal frumos, pasam, dar mult echipe sunt pe luptă, bătaie. Ăsta a fost un punct forte al nostru, am pus mingea jos, am început să pasăm. La Liga 1, trebuie să ne mai adunăm puțin, să exersăm ne zice Mister la antrenamente, să punem în practică și la meciuri. Ușor-ușor o să ne iasă din ce în ce mai bine”

faptul că a lucrat mult fizic: „Ne-a «rupt» în cantonament! Sunt oameni aici, în staff, care sunt lângă tine mereu și îți zic la ce să te îmbunătățești, unde să lucrezi, ce să faci. Asta m-a determinat cel mai mult. Mi-au zis că dacă vreau să ajung la nivel mare trebuie să fac și extra, trebuie să mă antrenez cum trebuie”

Costin Amzăr și fake news-ul cu transferul la Rapid: „Eram la stadion, mă uitam la meci, și primesc mesaj: «Ne-ai trădat!»”

disciplina tactică: „Am fost «bătut la cap» atâta timp, un sezon întreg în Liga 2. Chiar Mister m-a învățat, pot să spun, tot ce trebuie să fac pe postul acela, cum să mă poziționez când vine și mă atacă adversarul, cum să mă apăr, când și cum să urc... M-a învățat tot. Mai am de lucrat la poziția în teren și la disciplina tactică. Sunt un jucător complet, mai trebuie să capăt experiență”

parcursul lui Dinamo în acest sezon:  „Dacă începem noi să jucăm fotbalul pe care-l facem la antrenament și punem în aplicare tot ce ne învață Mister, o să ajungem tot mai sus în clasament”

o posibilă convocare la tineret: „Aștept pauza cu naționala, n-ar fi rău să primesc o selecție la U21. Îmi fac treaba pe teren și vedem, Doamne ajută!”

un mesaj pentru suporteri: „Le mulțumim fanilor că sunt aproape de noi la fiecare meci, se strâng în număr mare. Cu Steaua, pe „Arc”, au fost mulți, dar ar fi venit și mai mulți pe Ghencea. Să fie alături de noi orice s-ar întâmpla!”

VIDEO Mitică Dragomir, laude pentru Costin Amzăr: „Cine îl ia face o afacere pe 10-15 ani”

3.000 de dinamoviști la Mediaș, în prima deplasare din Superliga: „Vânzarea biletelor la peluze s-a oprit, iar «câinii» deja încep să cumpere bilete la T1”
u cluj - dinamo
3.000 de dinamoviști la Mediaș, în prima deplasare din Superliga: „Vânzarea biletelor la peluze s-a oprit, iar «câinii» deja încep să cumpere bilete la T1”
Câți bani a primit Răzvan Zăvăleanu de la Dinamo » Suma încasată pentru transferul lui Sorescu la Rakow
Dinamo
Câți bani a primit Răzvan Zăvăleanu de la Dinamo » Suma încasată pentru transferul lui Sorescu la Rakow
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează