Articol de Vlad Nedelea - Publicat luni, 25 ianuarie 2021 23:32 / Actualizat marti, 26 ianuarie 2021 17:24
Ian Coll (40 ani) este noul preparator fizic al celor de la CS Universitatea Craiova, dar oltenii ar putea avea probleme. Ian Coll ar fi încă sub contract cu Ludogoreț, formație care vrea să depună o plângere la FIFA!
UPDATE, 26 IANUARIE, 17:20
Bulgarii au reacționat cu un punct de vedere oficial: „Momentan, Ian Coll are un contract valabil cu Ludogoreț. Avocații clubului pregătesc măsuri disciplinare împotriva lui Coll, conform legii”.
ȘTIREA INIȚIALĂ, 25 IANUARIE, 23:30
„Ian Coll se alătură, începând de astăzi, staffului tehnic al Universității Craiova. Preparatorul fizic scoțian are o experiență mare în acest domeniu, activând în trecut ca Head of Sport Science la Ludogorets Razgrad și Celtic. Ian s-a ocupat de pregătirea fizică a unor jucători precum Patrice Evra, Virgil van Dijk, Scott Brown, Scott Sinclair și Victor Wanyama” a fost mesajul postat de pagina de facebook a celor de la Craiova.
Ian Coll, sub contract cu Ludogoreț Razgrad
Conform surselor Gazetei Sporturilor, Ian Coll a plecat de la Ludogorets fără permisiunea clubului și ar mai avea contract cu campioana Bulgariei până în 2022. Oficialii clubului Ludogoreț Razgrad se vor adresa la FIFA în cazul noului preparator fizic al oltenilor.
Ian Coll a fost la Celtic Glasgow din 2009 până în 2016, într-un campionat unde se pune accentul pe rezistența fizică a jucătorilor, iar din 2018 a ajuns la Ludogoreț, unde a lucrat cu Dragoș Grigore, Claudiu Keșeru, Adrian Popa și Cosmin Moți.
Grigore Sichitiu îl critică pe antrenorul Craiovei: „Papură e omul bun de ploaie, nu e antrenorul care să găsească soluții”
Citește și alte știri din Liga 1:
Liviu Ciobotariu atacă LPF după înfrângerea cu CFR Cluj: „Nu e corect ce se întâmplă!”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro