Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto) - Publicat miercuri, 01 martie 2023 19:55 / Actualizat miercuri, 01 martie 2023 20:07
CS Universitatea Craiova a câștigat cu FC Argeș, scor 1-0, în etapa #28 din Liga 1.
Juveții lui Neagoe au primit un cadou de la Tofan, care a făcut un henț inexplicabil în propriul careu (mai multe detalii - AICI). Așa s-a stabilit victoria Craiovei, după golul lui Ivan, și eșecul Argeșului, plus iminenta demitere a lui Croitoru
Baby-Craiova a făcut o primă repriză modestă pe "Oblemenco", un mărțișor trist pentru microbiști. Curajul lui Neagoe nu s-a transpus și în iarbă. Niște execuții hilare ale jucătorilor alb-albaștri, precum cea a lui Ișfan, care au plimbat mingea a pagubă în primele 45 de minute. Și mult egoism!
Mult zgomot
Mult zgomot Sunt câțiva flăcăi la juveți, gen Markovic, care ar trebui să aibă o minge doar a lor. La faza din minutul 45 ce s-ar fi putut lăsa cu gol pentru gazde, internaționalul a preferat să se admire în driblinguri, fiind blocat în cele din urmă, spre lehamitea lui Cîmpanu. Cu 12 minute mai devreme a avut scuza că a încercat colțul lung, după ce a păcălit apărarea argeșenilor, dar mingea s-a dus mult pe lângă.
De remarcat pasele meseriașe ale lui Ndong, apropo! Piteștenii, încurajați de o micuță galerie ce și-a continuat recitalul cu refrenul celebru "Demisia, demisia" la adresa staff-ului tehnic al lui Croitoru, au stat la cutie și au parat fără multă greutate atacurile, previzibile, ale oltenilor. Geani Crețu (36) a semnat cea mai mare ocazie a primei reprize, ori el a ratat incredibil, ori Popescu a scos providențial.
Fotbalul altfel
„Geană” a produs niște schimbări la pauză, mizând pe ultraofensivă: Ișfan, Koljic, Markovic și Ivan, doi câte doi, patru vârfuri care să facă, vorba lui Sorinaccio Cârțu, măcar un gol. Plus bătăiosul Mateiu, care să împingă liniile. Mult joc de-a latul terenului.
A intrat Baiaram în locul lui Markovic, schimbare logică. Ieri, a fost Mărțișorul, mai e și "Școala altfel", "Școala verde", cum s-o mai numi, multe doamne, domnișoare și elevi în tribune, care, probabil, s-au distrat la lufturile celor de la mijlocul gazonului, cel puțin Geani Crețu fiind comic vestit. Chiar dacă a fost truditor, ca și ceilalți coechipieri.
A râs și arbitrul!
La ce faze de râsu'-plânsu' au fost doar o situație din această categorie putea stabili învingătoarea. Cenntrare al lui Vătăjelu, din dreapta cu stângul, Marius Constantin a reluat cu capul pe lângă minge, Tofan (73) a făcut henț, stupid, hilar, la câțiva metri de linia porții, din fața lui Ivan, destul de departe de adversar.
Straton era stupefiat! Căpitanul Craiovei a mulțumit de cadou omologului din Trivale și-a scuturat plasa. După minutul 74, Baiaram și Rivaldinho au căutat și ei golul, dar Tofan a fost schimbat la puține momente după hențul-cadou.
5 jucători Under 21a avut Craiova aseară în lot, patru titulari, Badelj, Sala, Cîmpanu și Markovic, plus Baiaram, venit de pe bancă
Clasamentul din Superliga
Universitatea este pe locul 5 în Liga 1, cu 48 de puncte în 28 d emeciuri. Argeș este pe locul 14, cu 26 de puncte, și poate cădea pe poziție retrogradabilă, dacă UTA o bate pe CFR Cluj (joi, ora 17:00).
FINAL. CS Universitatea Craiova - FC Argeș 1-0
- Click AICI pentru statistici
- 10.000 de spectatori asistă la meci (număr oficial). Doamnele și domnișoarele au avut intrare liberă
- A marcat: A. Ivan (pen.) 74
- VIDEO cu cele mai importante faze
50 de goluria marcat Andrei Ivan în Liga 1, în 197 de meciuri
CS Universitatea Craiova - FC Argeș, echipe de start:
CSU Craiova: L. Popescu - Vătăjelu, Zajkov, Badelj, Ndong - Screciu, Sala - Cîmpanu, Ișfan, A. Ivan - Markovic
Rezerve: Lazar, Ș. Vlădoiu, Mitrea, V. Găman, Mateiu, Baiaram, Roguljic, Rivaldinho, Koljic
Antrenor: Eugen Neagoe
FC Argeș: Straton - Tofan, M. Constantin, Turda, Rizzi - Meza Colli, Njike - G. Crețu, Koubembe, Jobello - Garita
Rezerve: D. Croitoru, Micu, Jakolis, Dobrosavlevici, Șerban, Tîrnovanu, Moise, Calcan, Boubacar
Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Arbitru: Rareș Vidican / Asistenți: Vasile Marinescu și Ionel Dumitru
Arbitru VAR: Istvan Kovacs / Arbitru AVAR: Mircea Grigoriu