Articol de Liviu Manolache - Publicat sambata, 04 mai 2019 18:51
Istvan Kovacs (34 de ani) va arbitra partida dintre CSU Craiova și FCSB, din etapa cu numărul 8 a play-off-ului.
- CSU Craiova - FCSB e duminică, de la 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport 3, TV Digi Sport 1 și Look Sport.
Derby-ul etapei, cel care poate decide campioana în Liga 1 (vezi AICI calculelele), îl va avea la centru pe Istvan Kovacs. „Centralul” va fi ajutat de tușierii Ovidiu Artene și Vasile Marinescu. Arbitrul de rezervă va fi Adrian Comănesc, iar observatori Augustus Constantin și Eduard Alexandru.
Istvan Kovacs se va afla la al 242-lea joc în Liga 1. De 20 de ori a condus CSU, palmares 10 victorii, 3 remize şi 7 înfrângeri. Pe bucureșteni i-a arbitrat de 26 de ori, 13 succese, 6 egaluri şi 7 partide pierdute.
Favoritul lui Becali
„Părerea mea este că Istvan Kovacs e cel mai valoros arbitru. Nu contează că ne-a dezavantajat în trecut. Nu mai e Istvan Kovacs de pe vremuri. Valoare are, acum e și corect! Nu mai e apropiat de CFR. A fost pe vremuri. Așa cred, așa am văzut eu”, declara Becali la începutul lunii aprilie.