Articol de GSP - Publicat sambata, 31 decembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 31 decembrie 2011 15:20
Cu 32 de goluri marcate în prima parte a campionatului, Dinamo este pe locul 2 la acest capitol, după CFR, care a înscris 37. Atacul "cîinilor" este una din principalele arme ale lui Liviu Ciobotariu.
Compartimentul ofensiv al roş-albilor ar putea suferi modificări în această pauză competiţională. Golgheterul la zi al campionatului, Marius Niculae (14 goluri), este dorit insistent în Coreea de Sud, dar oficialii dinamovişti trag de el să îl păstreze şi în retur. O decizie finală asupra unui eventual transfer se va lua zilele următoare, chiar dacă Borcea a anunţat că l-a convins "Săgeată" să rămînă.
Şi Liviu Ganea este cu un pas în curtea Universităţii Cluj, clubul ardelean căzînd de acord cu jucătorul, ultmul obstacol fiind negocierea cu şefii de la Dinamo.
Ionel Dănciulescu şi George Ţucudean sînt singurii atacanţi din lot care vor juca sigur şi în a doua parte a sezonului în Ştefan cel Mare. Aceştia i-ar putea avea coleg pe Florin Bratu. Fotbalistul trece printr-o perioadă nefastă la Gaz Metan Mediaş, iar ardelenii ar vrea să se despartă de el. Singura condiţie în care "cîinii" ar fi de acord cu un transfer ar fi ca Bratu să accepte cel mult 4.000 de euro pe lună, de 3 ori mai puţin decît are la Mediaş!
Un alt jucător care poate ajunge în atacul lui Dinamo este Nicolae Zuluf (23 de ani), de la Victoria Brăneşti, penultima din seria B1! Acesta ar veni liber de contract, putînd juca şi pe postul de mijlocaş stînga.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat