Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 11 iunie 2013 00:00 / Actualizat marti, 11 iunie 2013 01:19
Argăseală va merge pe 21 iunie în Elveţia s-o reprezinte pe campioana României. UEFA a anunţat oficial că a deschis o procedură disciplinară în urma condamnării lui Becali şi după 24 iunie va anunţa dacă-i acceptă pe ”militari” sau nu.
Steaua ajunge la UEFA mai curînd decît se aştepta. Tragerea la sorţi pentru primele două tururi preliminare ale Champions League era fixată pe 24 iunie. Valeriu Argăseală va apărea însă la Nyon, localitatea unde se află sediul forului european, cu trei zile mai devreme. UEFA a anunţat clar ieri seară: "Am deschis proceduri disciplinare legate de cluburile Steaua Bucureşti şi Beşiktaş. Ambele cazuri vor fi revizuite de către corpul disciplinar şi de control".
Vicepreşedinte şi patron încarceraţi
În cazul turcilor e vorba despre corupţie la finala Cupei din 2011, un meci dintre Beşiktaş şi Buyukşehir, o situaţie în care a existat o sentinţă definitivă a unui tribunal civil, care l-a condamnat pe vicepreşedintele alb-negrilor la un an şi trei luni de închisoare.
Cazul Stelei a fost pornit tot de către o condamnare, cea aplicată lui Becali în cazul " Valiza". În 2008, cînd deţinea, în acte, 27 la sută dintre acţiunile clubului, Gigi le-a oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor lui U Cluj ca să nu piardă contra lui CFR în ultima etapă a campionatului, rezultat de care Steaua avea nevoie ca să cîştige campionatul.
Reiau şi cazul Fenerbahce!
UEFA a specificat că situaţia Stelei, dar şi a lui Beşiktaş vor fi analizate pe 21 iunie, la Nyon, iar hotărîrea va apărea "în săptămîna care începe pe 24 iunie". Luni, 24 iunie, e data tragerii la sorţi a Champions League, deci trupa din Ghencea nu va fi sigură de prezenţa ei în Ligă chiar dacă se va afla în urnele de la tragerea la sorţi.
Tot începînd cu 24, UEFA va anunţa o decizie şi legat de Fenerbahce, club care a mai fost exclus o dată din Champions, în 2011, pentru acuzaţii de corupţie. Ancheta în privinţa galben-albaştrilor era în desfăşurare atunci şi federaţia continentală a notat ieri că "inspectorul UEFA va prezenta corpului disciplinar concluziile sale".
Fener va fi analizată pe 22 iunie, la o zi distanţă de Steaua şi de Beşiktaş. UEFA nu obişnuieşte să cheme de fiecare dată părţile aflate în cauză, aşa că e posibil să existe o audiere numai la nivel de corespondenţă Bucureşti-Nyon şi Istanbul-Nyon.
Un argument a picat
MM se întreba "cum poate fi dare de mită fără să existe şi luate de mită?". Tot el a susţinut că UEFA nu va iniţia nici o anchetă în privinţa Stelei, "fiindcă deocamdată nu există o motivare a deciziei Înaltei Curţi". ÎCCJ l-a condamnat pe Becali la trei ani cu executare în cazul "Valiza".
Surse GSP dezvăluie că în motivarea oficială, care urmează să fie redactată, explicaţia condamnării va fi tocmai "dare de mită". "Partea din caz care ar fi luat mita a fost reprezentată de Toni Doboş şi de alte persoane de la U Cluj, dar acestea nu au fost condamnate pentru că au făcut autodenunţul", au specificat aceleaşi surse.
Corupt cu un cal!
Serdar, vicepreşedintele condamnat al lui Beşiktaş, a petrecut în închisoare numai şase luni după ce fusese condamnat la un an şi trei luni. Motivul pentru care a plătit: înaintea finalei Cupei Turciei din 2011, Beşiktaş-Istanbul Buyukşehir, Serdar i-a făcut cadou un cal de curse atacantului Ibrahim Akin, adversar din ultimul act al competiţiei! Akin, destinatarul calului, a marcat un gol din penalty în acel meci, dar Beşiktaş a cucerit trofeul în urma executării loviturilor de departajare.
Pe ce se bazează apărarea Stelei
Conform lui Mircea Sandu, UEFA a solicitat deja un punct de vedere Stelei, care a trimis la Nyon anumite explicaţii şi completări în a-şi susţine cauza.
Pe baza documentelor trimise de gruparea din Ghencea, forul de la Nyon va decide dacă va mai considera oportună prezenţa în şedinţa de judecată a unui reprezentant al roş-albaştrilor.
Gazeta a aflat care vor fi argumentele pe care va miza Steaua în apărarea ei:
- "Clubul n-a beneficiat de pe urma acţiunii de la acea vreme, fiindcă a terminat pe locul 2, pe care se afla şi înaintea ultimei etape"
- "Competiţia n-a avut de suferit din cauza acelei acţiuni a lui Gigi Becali şi nici clasamentul final n-a fost influenţat"
- "Steaua a fost achitată pe linie sportivă, avînd o decizie definitivă a Curţii de Arbitraj a Fotbalului, care în 2008 a anulat toate sancţiunile împotriva echipei şi a clasat cazul din lipsă de probe"
- "Vor fi prezentate alte cazuri similare acceptate, de premiere, inclusiv din campionatul Germaniei, echipele neavînd nimic de suferit"
- "Va solicita amînarea unui verdict pînă la apariţia motivării judecătorilor de la Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie"
UEFA a anunţat articolele pe care va judeca săptămîna viitoare cazul Stelei
Articolul 2.04, punctul g:
"Un club nu trebuie să fie implicat direct şi/sau indirect în nici o activitate de încercare de a aranja sau de a influenţa rezultatul unui meci la nivel intern sau internaţional"
Articolul 2.05:
"Dacă pe baza informaţiilor deţinute UEFA concluzionează că un club a fost direct/indirect implicat în orice activitate privind aranjarea sau influenţarea desfăşurării unui meci la nivel naţional sau internaţional, UEFA va declara acel club neeligil să participe în competiţiile ei. UEFA poate să ţină cont, dar nu este obligată, de decizia unui tribunal sportiv, tribunal arbitral sau instanţă naţională"
Articolul 2.10:
"Dacă există vreo îndoială cu privire la un club în privinţa altor criterii de eligibilitate decît cele definite la punctele 2.04 şi 2.05, secretarul general al UEFA poate solicita deschiderea unei acţiuni disciplinare, iar organismul disciplinar poate lua o măsură fără întîrziere.
UEFA poate efectua investigaţii în orice moment, chiar şi după startul competiţiei, pentru a se asigura că aceste criterii sînt sau au fost îndeplinte pînă la final. În cazul în care o astfel de investigaţie relevă faptul că unul dintre criterii n-a fost îndeplinit, atunci se vor lua măsuri disciplinare în conformitate cu Regulamentul UEFA.
11 ani au trecut de cînd Steaua a lipsit ultima oară din cupele europene, ultimul eşec fiind în sezonul 2002-2003
"Dacă prin absurd, pentru că e imposibil ca premierea să fie corupţie, voi fi condamnat în cazul Valiza, atunci automat UEFA va exclude Steaua din Europa pentru că va considera şi ea că e corupţie pe baza deciziei din instanţă" (Gigi Becali, declaraţie în 2011)
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora