Articol de Eduard Apostol, Marius Mărgărit, Raed Krishan (foto), Liviu Manolache - Publicat sambata, 30 martie 2024 23:01 / Actualizat sambata, 30 martie 2024 23:25
Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid, scor 2-1, în runda secundă a play-off-ului Superligii. Alexandru Mitriță a orchestrat revenirea oltenilor.
Universitatea Craiova a întors scorul și a răpus Rapid, 2-1, în 10 oameni! Golul lui Funsho și eliminarea lui Houri i-a trezit pe juveți, care continuă să pună presiune pe FCSB, după ce i-au scos, probabil, pe giuleșteni în afara luptei. Mitriță a fost showman, „Zorro” Baiaram a făcut un meci mare în atac. Nouă etape consecutive fără eșec pentru olteni!
Clasamentul play-off-ului, actualizat după Universitatea Craiova - Rapid
Cronică de Eduard Apostol » Craiova îi dă șah-mat Rapidului, o scoate din lupta la titlu. Mitriță a fost extraordinar, Baiaram a fost ca Zorro cu sabia!
Farmecul fotbalului! O zi dedicată unui meci pentru titlu, unui derby al orgoliilor, un "mata-mata", cum spunea Lucian Marinescu în Gazetă, citându-i pe brazilieni, "omori sau ești omorât!". Și fără torțe!
Cele două galerii, cu un mare plus pentru nebunii Giuleștiului, ce au acel ceva sud-american în a crea atmosferă în peluză. Dan Șucu și Victor Angelescu au gustat din plăcerea de a fi ultras, cât i-a ținut vocea și cât au știut textul. Cei de la Craiova au replicat cu ironii, aruncate peste gard, cu cuvinte scrise pe bannere. Atmosfera a făcut și fotbalul mai plăcut.
Primă repriză de șah în Universitatea Craiova - Rapid
Miza și-a spus cuvântul, cine pierdea, gata, spunea adio luptei pentru titlu. Totuși, nu s-a jucat cu frică! Asta nu. Pentru că, tot la fel, cine învingea putea să confirme că duce lupta cu dușmanul de la Palat, FCSB. Giuleștenii au început mai curajos, au pus presiune, însă alb-albaștrii au fost la câțiva pași să dea lovitura. Un-doi de efect Mitriță-Baiaram, în minutul 19, însă golul starului oltenilor a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Pe fondul ritmului sacadat al tobelor rapidiste, Rrahmani ar fi putut avea un golazo, a reluat din cădere, nu foarte departe de țintă.
Show și în iarbă: Funsho și "Zorro" Baiaram goluri de efect
Farmecul fotbalului nu poate fi complet fără bucuria unui gol! Meciul s-a aprins după reușita lui Funsho (48), reluare cu capul, după centrarea lui Papeau. Atât de tare s-au aprins și oltenii încât Houri (51) a colecționat al doilea galben și a fost eliminat, lăsându-și coechipierii la greu!
Mitriță a încercat să aibă reacție, s-a enervat când lucrurile nu au ieșit cum și-ar fi dorit. Au apărut și intrările dure. Juveții au simțit că dacă lasă timpul să treacă, se duce pe pustie și seria invincibilității, și titlul!
Mitriță a dovedit că poate fi un lider în adevăratul sens al cuvântului. Dacă în prima repriză nu s-a lăsat cu gol, tot la o pasă măiastră, i-a ieșit când a ars tricoul pe olteni, în minutul 59, când i-a pus numele pe tabelă lui "Zorro" Baiaram. Ultimul a arătat sânge rece, începe să-i placă golul. Borza a adormit la faza respectivă, prima oară de la revenirea în primul 11, probabil, avea program...
6 goluriîn ultimele 7 etape a reușit Baiaram pentru juveți
Alex Mitriță i-a trimis un mesaj lui Edward Iordănescu
Alex Mitriţă a punctat ofensiv de fiecare dată în ultimele 8 meciuri în care s-a aflat pe teren! Bilanț: 5 goluri, 4 pase decisive și un penalty obținut. Clar mesajul, nu credeți? Plus golul din penalty în minutul 66. Universitatea s-a dezlănțuit în 10!
Oltenii au avut și noroc, e drept, cu faultul lui Hromada asupra lui Ivan, iar Mitriță a fost singurul care a putut să pună, un pic, pe mute, galeria Rapidului. Starul Băniei i-a oferit și un mesaj de la distanță selecționerului Edward Iordănescu!
Finalul a fost ca un final de supermeci, cu extramiză. Baiaram a fost la construcție, l-a lansat pe Anzor în stânga, acesta i-a oferit șansa de a fi erou lui Markovic, dar... A ieșit o paradă mare a lui Aioani. Și mai mare a lui Laurențiu Popescu, cu piciorul, în prelungiri, când a păstrat victoria în Bănie!
FINAL. Universitatea Craiova - Rapid 2-1
- Au marcat: Baiaram 59, Al. Mitriță 66 (pen.) / Funsho 48
- Pentru statistici, click AICI
- 22.123 spectatori asistă la meci, număr oficial
- VIDEO cu cele mai importante faze
VIDEO. Cum a sărbătorit galeria Rapidului golul de 1-0 de la Craiova
Imediat după reluare, Funsho Bamgboye a venit nemarcat și a înscris cu o lovitură de cap, după un corner executat de Papeau.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Universitatea Craiova - Rapid
VIDEO. Galeria Rapidului domină atmosfera la Craiova: Angelescu, mai „ultras” decât Șucu
Lovitura de start a fost dată de Cristian Ciomu, bărbatul care a creat sigla cu leul pentru Universitatea Craiova, în urmă cu fix 41 de ani.
Universitatea Craiova - Rapid, echipe de start
Universitatea Craiova: L. Popescu - Șt. Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Căpățînă - Al. Crețu, Mateiu, Houri - Baiaram, A. Ivan, Mitriță
Rezerve: D. Lazar - Soiri, Raul Silva, Maldonado, Ndong, Anzor, Danciu, Kozulj, Cîmpanu, Bana, Koljic, Markovic
Antrenor: Ivaylo Petev
Rapid: Aioani - Braun, I. Cristea, Iacob, Borza - Djokovic, Hasani, Hromada - Funsho, Rrahmani, Papeau
Rezerve: Drăghia - Bădescu, Săpunaru, Dr. Grigore, Emmers, Al. Albu, Petrila, Onea, El Sawy, Cîrjan, Burmaz
Antrenor: Cristiano Bergodi
- Fundașul stânga Andrei Borza a fost iertat de Cristiano Bergodi. Începe titular pentru prima dată după escapada de la Iași, când a petrecut în club alături de Alexandru Albu.
Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Kovacs Istvan (Carei). A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Artene Ovidiu (Vaslui)
Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti). Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)
VIDEO. Dan Șucu, Victor Angelescu și galeria Rapidului au ajuns în tribunele arenei „Ion Oblemenco”
FOTO. Imagini geniale din drumul spre Craiova: Dan Șucu mănâncă parizer alături de ultrașii rapidiști
Alături de suporteri fac deplasarea actualii acționari ai Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu, dar și fostul patron Nicolae Cristescu. Autocarele plecate din Giulești au făcut un popas în parcarea unei benzinării pentru a lua masa. Dan Șucu a mâncat alături de suporteri. Pe lângă parizer, brânza și chiftelele nu au lipsit din meniu.
Mai puteți citi:
Giovanni Becali dă lovitura » Un internațional român semnează cu firma sa de impresariat
De ce se teme Bergodi înainte de plecarea în Bănie: „Ar fi o mare problemă”