Articol de Cezar Titor - Publicat duminica, 21 iulie 2024 00:24 / Actualizat duminica, 21 iulie 2024 05:23
Daniel Bîrligea (24 de ani) a explicat gestul pe care l-a făcut imediat după golul marcat pe Giulești, care i-a atras mai multe înjurături și huiduieli. CFR Cluj a remizat în deplasarea cu Rapid, scor 2-2.
Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 28, șutul său din interiorul careului fiind perfect plasat. S-a bucurat în fața fanilor de la Tribuna 2 și a provocat haos. Suporterii au aruncat cu obiecte în direcția lui, apoi l-au înjurat până în momentul înlocuirii.
Bîrligea: „Îmi cer scuze că i-am incitat!”
„Nu a fost cine știe ce conflict. Nu îmi schimbă starea de joc aceste lucruri. Ei mă pot înjura. Am pus mâinile la ureche, transmițându-le suporterilor că mă pot înjura tot meciul. Îmi cer scuze că i-am incitat!
Eu sunt unul, ei 10.000. Eu și Petrila ne înjurăm în teren, apoi suntem prieteni. Așa se întâmplă în fotbal”, a declarat atacantul „feroviarilor” la flash-interviu.
„Cei de la Rapid sunt fericiți cu acest punct”
„Ambele echipe și-au dorit să câștige, s-a văzut asta. Din păcate, am fost egalați în ultimele secunde. Gândul nostru este deja la următoarele partide. Ei au câștigat un punct, cu siguranță sunt fericiți. Sunt fericit că am marcat. La națională nu prea am jucat, nu resimt oboseala. Antrenamentele le faci de plăcere”, a mai spus Bîrligea.
„Poate s-a întors norocul din partida cu Dinamo, uneori așa este fotbalul. Ei nu aveau nimic de pierdut și au presat mai mult. Trebuie să fim mai concentrați, mai puternici. A fost un meci frumos, Rapid este o echipă bună.
Mă bucur că îmi pot ajuta echipa cu goluri și pase decisive, însă îmi doresc ca acestea să survină în victorii, nu în remize. Toate meciurile vor fi grele, trebuie să fim mai puternici din punct de vedere mental”, a declarat și Tachtsidis.
A fost un meci frumos, intens și obositor. Nu ne-am învățat lecția de anul trecut, am primit iar gol în ultimul minut. Nu știu dacă e vorba de noroc, dar trebuia să fim mai atenți! Suntem foarte triști și dezamăgiți. Am luptat 90 minute și am luat gol la ultima fază, este extrem de frustrant.
- Matei Ilie, fundaș CFR Cluj