FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Decizie surpriză luată de Dan Petrescu » CFR Cluj va avea un nou căpitan: „Așa rămâne până face o greșeală”

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 martie 2019 21:55

Dan Petrescu (51 de ani) a revenit la CFR Cluj și a intrat deja în pâine. Tehnicianul a mărturisit că a făcut o primă schimbare, i-a oferit lui Mario Camora (32 de ani) banderola de căpitan.

„Astăzi, când am venit, am avut o discuţie cu Mario. De fapt, şi anul trecut, când am venit, Mario Camora nu era într-o situaţie bună. Am vorbit cu el şi i-am spus că el este căpitanul echipei şi aşa o să rămână până o să facă vreo greşeală. Din momentul ăsta, Mario Camora este căpitanul echipei”, a declarat Petrescu la Telekom Sport.

Camora și-a pierdut banderola în urma episodului petrecut la echipa din Ardeal, când șefii au aflat că fotbalistul a fost inițiatorul grevei dinaintea meciului cu Astra (1-1), când jucătorii au refuzat să intre în cantonament. La momentul respectiv în locul său a fost pus Ciprian Deac (33 de ani).

Citește și:

Prima declarație a lui Dan Petrescu după revenirea la CFR Cluj: „A venit patronul după mine în Dubai” + când va fi prezentat oficial

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Campionate
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Stranieri
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”
Handbal
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (14)
daniaania
daniaania  •  25 Martie 2019, 14:10
Postat de nichib pe 23 Martie 2019, 08:40

Să schimbi un om serios și competent după CINCI victorii,care au venit dpă o perioadă cu probleme, iată o arogantă MAXIMĂ! Acum mi-aș dori ca oportunistul de PETRESCU,ar merita o palnă de la DUMNEZEU! CFR ar trebui LOGIC să piardă acest campionat, au fost nedrepți cu fotbalul și cu oamenii care le-au adus plusvaloare!Petrescu este cel care.....doar la noi și în condiții de dictatură și-a dovedit eficiența! Și mai ales distrugând spectacolul fotbalistic, nu creind sau promovând vreun tânăr, vreun talent sau vreo construcție care să atragă oameni la stadion! URLĂ, zbiară, se vaită și sperie arbitrii, distruge orice spectacol fotbalistic și câțtigă puncte! Când vrei să promovezi fotbalul ca spectacol, nu asta este CHEIA!!!Asta e calea ușoară spre bani, nu spre performanțe adevărate, spre ridicarea nivelului fotbalistic! El lucrează mai mult cu cei frustrați, care...vor să distrugă, să...demonstreze că nu lasă pe nimeni să aibă iedi de FOTBAL! E inuman ce a facut CFR-ul cu MINTEUAN!!! Sper să piardă campionatul!!Apropo:cum să-i dai 50 de mii de euro lunar lui DAN Petrtescu comparativ cu..ce salarii sunt la noi in fotbal???!!

Habar nu ai ce vorbesti. DP este eficient in castigarea de trofee.Toti il vor pe banca, dar numai la CFR a acceptat si plus ei ii ofera ce cere el.Frustrarea se vede in ce scrii.

daniaania
daniaania  •  25 Martie 2019, 14:07

Frustratilor le este ciuda ca a venit Petrescu din nou la CFR. A fost si este singura echipa pe care o accepta. Vrea sa ajunga in grupele EL si va reusii.Alin este un antrenor bun dar nu are experienta, de aceea a revenit DP.

haideusicfr
haideusicfr  •  23 Martie 2019, 17:15

A inceput cu dreptul.A schimbat capitanul de echipa.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează