Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat sambata, 17 decembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 16 decembrie 2011 22:50
Vaslui şi Rapid vor juca marţi, pe 20 decembrie, în ultimul meci al Ligii 1 din acest an, chinuite de absenţe.
Viorel Hizo şi Răzvan Lucescu au probleme mari de lot înaintea partidei directe de marţi, de la Vaslui. Dacă pentru moldoveni nu e o noutate, în Giuleşti jucătorii au început să cadă pe capete în acest final de an. Totuşi, galben-verzii sînt cei care sînt mai afectaţi.
5 absenţe certe, două incertitudini
"Dulăul" nu va putea să-l folosească pe cel mai bun mijlocaş la creaţie din Liga 1, Lucian Sînmărtean, care a suferit o entorsă de gleznă miercuri, la Zurich. De asemenea, Cerniauskas e şi el accidentat, iar între buturi va fi trimis Puia! Pe lista absenţelor se mai regăsesc Cînu şi Annang, nerefăcuţi după operaţiile de ligamente suferite în urmă cu mai multe luni, dar şi Hugo Luz, şi Bălace, care sînt în urmă cu pregătirea fizică!
4 absenţe certe, 4 incertitudini
În Grant, cea mai importantă absenţă e cea a lui Herea, fotbalist ce are probleme cu meniscul genunchiului drept. Glauber e deja în vacanţă din cauza unei fracturi la metatarsiene, iar Burcă e suspendat. Surdu acuză o entorsă la gleznă şi medicii cred că nu are şanse să joace. În plus, Creţu, Roman, Coman şi Ezequias au acuzat recent probleme medicale, prezenţa lor pe gazon fiind pusă sub semnul întrebării.
"Pancu joacă pînă la 40 de ani!"
Daniel Niculae (29 de ani), atacantul lui Nancy şi unul dintre preferaţii galeriei Rapidului, a comentat forma bună a lui Daniel Pancu (34 de ani). "Mi-aş dori din sufletul să mai joc un sezon cu Pancone la Rapid şi să luăm campionatul! Sper să nu mă las eu înaintea lui, că văd că poate. :) Şi poate chiar foarte bine! Cred că va juca lejer pînă la 40 de ani. Se antrenează ca un nebun, are execuţii de fotbalist şi va rămîne unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România în ultimul deceniu", a spus Nico în Cancan.
Inbox
- Giuleştenii au aterizat ieri, în jurul orei 14:00, la Bucureşti, însă Răzvan Lucescu nu le-a dat liber jucătorilor, convocîndu-i la Pro Rapid pentru un antrenament de recuperare.
- Copos, despre calificarea Stelei în "16-imile" Europa League: "A avut şansă, Machiavelli Becali ăsta e un norocos!".
"Nu mă interesează că avem absenţe. Dacă nu batem Rapidul, va fi vai şi amar de jucători şi de staff-ul tehnic! Repet, dacă nu batem, egalul nu e bun!" ( Adrian Porumboiu, patron Vaslui)
Echipa absenţilor din Vaslui - Rapid: Cerniauskas (D. Coman) - V. Creţu (Hugo Luz), Glauber, Cînu, Balaur, Ezequias (Annang) - M. Roman, L. Sînmărtean, Burcă, Herea (Bălace) - Surdu