Articol de Ionuţ Iordache, Andrei Vochin - Publicat joi, 16 august 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 15 august 2012 19:55
Cinci jucători sub 25 de ani se regăsesc în echipa rundei a patra
Într-o etapă în care derby-ul Dinamo - Rapid nu s-a disputat, au reuşit să se remarce în special fotbaliştii de la formaţiile ce luptă pentru retrogradare, în special de la Chiajna, echipă ce a cîştigat împotriva lui FC Braşov (2-1). Trupa ilfoveană e reprezentată în echipa etapei de trei jucători!
Totuşi, granzii nu lipsesc, iar CFR Cluj, care a învins pe terenul Oţelului, dă şi ea tot trei oameni. Steaua semnează condica numai prin Bourceanu, asta şi ca urmare a faptului că s-a împiedicat pentru prima oară în acest campionat, 1-1 la Mediaş.
Un aspect interesant e că cinci dintre performeri au sub 25 de ani: Creţu (23), Cazan (22), Guilherme (22), Adi Popa (24), ultima achiziţie a Stelei, şi Silviu Pană (20) şi doar unul singur depăşeşte vîrsta de 30 de ani, Maftei (31). Ceilalţi sînt Marinescu (27), Bourceanu (27), Bastos (27), Cleiton (28) şi Ronny (29). Astfel, reiese o medie de 25,5 ani!
A. Marinescu (Severin)
- a avut două intervenţii salvatoare
- a parat 4 şuturi
V. Creţu (Chiajna)
- 3 deposedări
- 67 acţiuni reuştie
- 10 intercepţii
- 100% dueluri aeriene cîştigate
Cazan (Ceahlăul)
- 17 recuperări
- 89% acţiuni reuşite
Guilherme (Petrolul)
- o pasă de gol
- 7 deposedări
- 81% pase precise
Ad. Popa (Chiajna)
- a marcat două goluri
- 51 de acţiuni reuşite
Bourceanu (Steaua)
- 7 recuperări
- 87% acţiuni reuşite
S. Pană (Chiajna)
- o pasă de gol
- 80% pase precise
Bastos (CFR)
- o pasă de gol
- 36 de participări în faze ofensive
- 6 driblinguri reuşite
Cleiton (U Cluj)
- a dat o pasă decisivă
- a marcat un gol
Ronny (CFR)
- a marcat un gol
- 3 şuturi la poartă
Rezerve
Lepmets (Chiajna) portar
Frăsinescu (Gaz Metan) fundaş dreapta
Ghionea (Chiajna) fundaş central
Gardoş (Steaua) fundaş central
Mendy (U Cluj) fundaş stînga
Astafei (Gaz Metan) mijlocaş dreapta
B. Straton (CSMS Iaşi) mijlocaş central
Ispir (Chiajna) mijlocaş central
Alex dos Santos (U Cluj) mijlocaş stînga
Rusescu (Steaua) atacant
V. Dinu (U Cluj) atacant
Echipa petardelor
Dolha (Bistriţa) - Milanov (FC Vaslui), L. Munteanu (FC Braşov), Oct. Ionescu (Bistriţa), Al. Giurgiu (CS Severin) - Antal (FC Vaslui), Tameş (FC Braşov), Laio (Bistriţa), Valente (CFR) - Fl. Bratu (Bistriţa), Buga (FC Braşov)
Cea mai bună posesie
Echipa Posesie (Minute)
1. Steaua 35
2. Petrolul 35
3. Oţelul 34
Cele mai multe atacuri
Echipa Atacuri
1. Steaua 114
2. FC Vaslui 110
3. Petrolul 104
Cele mai multe şuturi
Echipa Şuturi
1. Oţelul 23
2. Steaua 19
3. Petrolul 18
Cele mai multe cornere
Echipa Cornere
1-2. FC Vaslui 10
Bistriţa 10
3. Oţelul 9
Cele mai multe dueluri cîştigate
Echipa Dueluri cîştigate
1. Gaz Metan 132
2. Astra 125
3. Pandurii 119
Cei mai buni şuteri
Jucător Şuturi la/pe poartă
1. Hamza (Petrolul) 5/3
2. Inkango (Oţelul) 5/1
3. Vancea (CS Severin) 4/2
Cei mai buni pasatori
Jucător Pase filtrante
1. Băjenaru (Oţelul) 4
2. Ispir (Chiajna) 3
3. Chipciu (Steaua) 2
Cei mai buni dribleri
Jucător Driblinguri reuşite
1. Al. Maxim (Pandurii) 8
2. L. Sînmărtean (FC Vaslui) 7
3. Bastos (CFR) 6
Cei mai buni recuperatori
Jucător Recuperări
1. Chiricheş (Steaua) 23
2. Mustivar (Petrolul) 18
3. N'Doye (Vaslui) 17
Cei mai duri
Jucător Faulturi comise
1. Golubovici (Ceahlăul) 7
2. Bălău (Severin) 6
3. Thomas (Severin) 5
192 de şuturi la poartă s-au tras în această etapă, rezultînd o medie de 12 şuturi pe fiecare echipă
76% a fost procentajul paselor reuşite în a patra rundă
13 driblinguri reuşite a făcut, în medie, fiecare dintre cele 16 echipe care au jucat în această etape
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat