Articol de GSP - Publicat joi, 16 noiembrie 2017 13:03
La conferința de presă susținută înaintea meciului de campionat cu Poli Iași, Nicolae Dică a dezvăluit că trei fotbaliști de la FCSB vor juca la echipa a doua a clubului și nu vor face parte din lotul pentru meciul de vineri.
Este vorba despre De Amorim, Golofca și Pleașcă, jucători care s-au antrenat separat înaintea partidei cu Poli Iași. "Vor merge la echipa a doua, am considerat că e mai bine să joace acolo", a confirmat Nicolae Dică.
Tehnicianul a adăugat că nu-l va avea în lotul pentru meciul de la Iași pe Romario Benzar, pe care speră totuși să-l recupereze până la meciul cu Plzen din Europa League.
"Azi i-am avut prima oară la anternament pe jucătorii convocați la echipele naționale. Când eram antrenor secund la Steaua aveam această problemă, nu reușeam să câștigăm jocul când veneam după o acțiune a echipei naționale.
Sper ca Benzar să revină de sâmbătă sau duminică la antrenamentele cu echipa, să fie în lot pentru meciul cu Plzen. La meciul cu Plzen vor evolua alți jucători față de cei de la Iași, dar mergem acolo să luăm trei puncte", a concluzionat Nicolae Dică.
În ceea ce privește eventualul transfer al lui Adam Nemec de la Dinamo la FCSB, Dică a dezvăluit că există o problemă legată de cererile contractuale ale atacantului.
"Se pare că ar fi o problemă cu el, depinde de contractul lui și acolo ar fi unele probleme", a afirmat Dică.
Meciul dintre Poli Iași și FCSB se va disputa vineri, de la ora 20:45, și va putea fi urmărit în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.ro.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro