Articol de GSP - Publicat duminica, 08 noiembrie 2015 10:05
Dinamo s-a impus cu greu ieri, 1-0, pe terenul celor de la ACS Poli Timișoara.
Jocul a fost unul modest, cu puține faze de poartă, fiind îngreunat și de vizibilitatea redusă. Chiar dacă au cîștigat, jucătorii lui MIrcea Rednic nu au impresionat și doar greșeala lui Kirschstein a făcut ca Dinamo să plece cu cele trei puncte.
Cel mai slab jucător al "cîinilor" a fost Andrei Marc, primind nota 4 din parte Gazetei Sporturilor. Fundașul a pierdut multe dueluri cu adversarii și văzut cartonașul galben, ratînd astfel meciul cu Steaua.
Cel mai bun jucător al lui Dinamo a fost marcatorul singurului gol, Marcel Essombe, care a primit nota 7. Restul alb-roșilor au jucat mediocru, primind note de 5 și 6.
Cea mai mică notă, 2, a primit-o portarul celor de la ACS Poli, Sascha Kirschstein, care a gafat la golul dinamoviștilor.