Articol de GSP - Publicat vineri, 11 februarie 2022 09:04 / Actualizat vineri, 11 februarie 2022 10:36
Dinamo a suferit încă o înfrângere dură, 1-6 cu CS Universitatea Craiova, spre nemulțumirea lui Florin Prunea.
Fostul jucător și președinte al clubului a criticat situația în care a ajuns Dinamo, nu i-a menajat pe jucători și a vorbit despre portarul Thomas Chesneau, care a făcut două gafe incredibile.
Florin Prunea atacă după umilința lui Dinamo cu CSU Craiova: „Mai jos de atât nu se poate”
„Mai jos de atât nu se poate! Ce pot să le spun eu suporterilor într-o asemenea situație? Să nu mă întrebi, te rog, despre Stoican. N-ar fi corect din partea mea să dau în el. A intrat cineva de la club să vorbească? Ar trebui o discuție foarte serioasă.
Ce se dorește de la echipa asta? Mă uit pe lot și nu cred că Rodriguez, Ivanov, Răuță, Ricardo Grigore sau Ivanovski au uitat să joace fotbal. Trebuie o analiză serioasă. Nu poți uita fotbalul. Timpul este scurt.
Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu Chesneau. Ce schimbare în doi-trei ani. E o schimbare incredibilă, eu l-am susținut când a venit la Dinamo. Eu l-am văzut la Chiajna, a avut evoluții foarte bune. Chiar nu pot să-mi dau seama, dar problema e că și Cristiano a avut o evoluție foarte slabă la Botoșani. Vorbeam cu un fost coleg de la echipa națională și ziceam «Ăsta chiar a jucat în Franța?»””, a declarat Florin Prunea potrivit digisport.ro.