Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 13 decembrie 2021 08:11 / Actualizat luni, 13 decembrie 2021 08:40
Dinamo, clubul cu 73 de ani de tradiție și 34 de trofee, cu meciuri prodigioase pe plan internațional, se mulțumește și cu 5 puncte din aceste ultime trei meciuri din 2021, cu Chindia (acasă), Mioveni (deplasare) și Farul (acasă).
Rednic a explicat situația: „Dinamo pe ultimul loc e o mare satisfacție pentru unii. Întâlnim o echipă care a demonstrat ceva până acum și ne-a dat o lecție de cum trebuie să se apere, chiar și în 9 sau în 10. E foarte greu să-ți creezi ocazii cu Chindia.
Dacă vom avea jumătate de ocazie, trebuie să marcăm, dacă vrem să câștigăm. Bătea FCU Craiova, se ducea la 18 puncte! Nu e rău că a bătut Clinceni, suntem acolo. Stați să vedem ce va fi după finalul meciului cu Chindia. Ne-am propus să luăm 5 puncte cel puțin din aceste ultime trei meciuri”, a declarat Rednic.
3 remizeși 5 eșecuri a bifat Rednic în cel de-al 5-lea mandat la Dinamo, în Liga 1
Vreau să văd atitudine la meciuri. Acum, pot să spun că atmosfera chiar e foarte bună, nu vreau să fac legătura cu ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Văd că sunt mai relaxați, mai cu zâmbetul pe buze.
- Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Rednic: „Cum să arunc prosopul?”
Mircea Rednic a adăugat: „Le-am spus încă de când am venit că le voi da tuturor șanse și voi lua o decizie la finalul anului. Nici jucătorii care au venit în perioada mea nu sunt siguri de locul lor.
Eu nu plec! Am venit într-o situație grea și mi-am asumat, mi-am anulat operația de la șold pentru a veni să ajut Dinamo. Unii jucători nu acceptă concurența, nu acceptă deciziile antrenorului.
Cum să arunc prosopul? Mai sunt atâtea meciuri importante de jucat. Jucătorii sunt conștienți, știu că e o misiune grea, dar cine rămâne aici trebuie să lupte până la capăt pentru a ne îndeplini obiectivul”.
VIDEO Dumitru Dragomir: „Curățenie! Păstrați doar 3-4 tineri, nu-i niciun Ronaldo sau Messi la Dinamo”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”