Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 16 noiembrie 2018 16:28
Dinamo a pierdut partida amicală disputată azi împotriva Concordiei Chiajna, scor 0-1.
Înfruntarea s-a disputat la Ștefănești, cu porțile închise, la dorința expresă a lui Mircea Rednic. Unicul gol a fost marcat de Ronaldo Deaconu, în minutul 84, din lovitură liberă de la 16 metri, deși site-ul oficial dinamovist îl creditează pe Grădinaru cu reușita.
"Puriul" a vrut să testeze fotbaliștii aduși în ultimele săptămâni. Fundașul stânga albanez Naser Aliji (24 de ani) se resimte după o perioadă îndelungată de pauză și a avut probleme musculare după antrenamentele din această săptămână, motiv pentru care nu a intrat în calculele pentru meci.
Nigerianul Zenke nu a făcut nici el parte din lot, însă Tade și Montini, ultimele achiziții, au debutat în tricoul "câinilor". Gregory ar fi putut scoate un penalty, conform oficialilor dinamoviști prezenți la meci, dar arbitrul Mladenovici nu a dictat fault. Acesta a avut un joc mai bun decât italianul Montini, care a jucat în prima repriză.
Echipa lui Dinamo din amicalul cu Chiajna: Eșanu – Corbu, Deniz Giafer (junior, 17 ani), Katsikas, Vl. Olteanu – Ait Atmane, Gomelt – Hanca, Tîrcoveanu, Salomao – Montini.
Rezerve: Muțiu – Corbu, M. Popescu, Iosivoiu, Vl. Olteanu – Sorescu, Crețu, Cooper, Tircoveanu – Tade, D. Popa.
Vezi și: Totul despre noul transfer la Dinamo: a luat trofee, a văzut lumea + cel mai trist moment trăit
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!