FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - RAPID

Note GSP după derby-ul Dinamo - Rapid 1-2 » Dinamovistul care a luat 3, cât a primit MVP-ul Abdallah + Cine au fost cei mai buni oameni ai giuleștenilor

GSP.ro a analizat, punct cu punct, evoluțiile jucătorilor din derby-ul Dinamo - Rapid +50   FOTO
GSP.ro a analizat, punct cu punct, evoluțiile jucătorilor din derby-ul Dinamo - Rapid

Articol de - Publicat sambata, 27 ianuarie 2024 22:56 / Actualizat duminica, 28 ianuarie 2024 00:25

DINAMO - RAPID 1-2. Cine s-a remarcat și cine a dezamăgit în derby-ul bucureștean de pe Arena Națională. Sârbul Borisav Burmaz a fost eroul giuleștenilor într-un final de meci în care dinamoviștii au fost pedepsiți de maturitatea și superioritatea valorică a giuleștenilor. Paradoxal, roș-albii au făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului, cu destui evidențiați în tabăra lui Kopic. 

Burmaz = Extaz! Derby dramatic pe Arena Națională » Rapid o pedepsește pe Dinamo, după un meci în care alb-vișiniii n-au jucat nimic! Clasamentul ACUM
Dinamo - Rapid 1-2
Burmaz = Extaz! Derby dramatic pe Arena Națională » Rapid o pedepsește pe Dinamo, după un meci în care alb-vișiniii n-au jucat nimic! Clasamentul ACUM

Notele celor de la Dinamo:

Golubovic (6) » Aproape imaculată prestația slovenului, cu o intervenție miraculoasă la ocazia lui Burmaz de la 1-1 și multă siguranță afișată în timpul partidei. Fără vreo vină la reușitele alb-vișiniilor. 

Lucas (6) » Prestație destul de sigură a brazilianului. Ce-i drept, n-a fost întrebuințat prea des de giuleșteni, mult timp absenți. 

Velkovski (3) » Cel mai nesigur dintre fundașii dinamoviști, i-a oferit un cadou lui Hassani, în prima repriză, și a intervenit imprudent la faza la care Rrahmani a cerut penalty în repriza a doua. Un debut mai degrabă nereușit pentru nord-macedonean. De lângă el a pivotat Burmaz, la golul reușit de Rapid în prelungiri. 

Homawoo (6) » Decent, a câștigat majoritatea duelurilor cu giuleștenii, ba chiar a apărut la finalizare în prima repriză, când a fost la un pas de gol. 

De Moura (5) » Neașteptat de activ, a fost una dintre surprizele pregătite de Kopic în primul „11”. A câștigat multe dintre bătăliile purtate cu oamenii din ofensiva Rapidului, însă a clacat la golul de 0-1, când l-a scăpat din marcaj pe Papeau. A ieșit în minutul 73, accidentat. 

Ilic (6) » Unul dintre remarcații din tabăra alb-roșie, a luat parte la majoritatea acțiunilor periculoase ale dinamoviștilor. A contribuit semnificativ la golul de 1-1, a fost aproape de gol și în repriza a doua. 

Pavicic (6) » Din nou titular, însă mult mai prezent și mai implicat decât o făcuse la Ploiești. E unul dintre câștigurile „câinilor”, un plus vizibil la jumătatea terenului. 

Amzăr (5) » Multă energie, la fel de multă precipitare. Cum a obișnuit în acest sezon, e deficitar la capitolul centrări, a irosit multe, în special în prima repriză. 

Abdallah (7) » Cel mai activ dinamovist, MVP-ul „câinilor”, cu o poftă nebănuită de fotbal și mult „combustibil” în rezervor. Nu doar că a înscris golul carierei, un călcâi de colecție, dar a fost principalul pericol la poarta lui Aioani, din primul până în ultimul minut

Gregorio (6) » S-a coordonat bine în combinațiile cu colegii din ofensivă, putea fi ceva mai percutant în anumite momente în care „câinii” atacau. 

Politic (7) » A demonstrat că știe ceva fotbal, și-a arătat stofa timp de o oră, cât l-au ajutat picioarele. Putea s-o ducă pe Dinamo în avantaj, dar a avut din nou ghinion, lovind transversala. 

Au intrat pe parcurs:

Gnahore (4) »  Trimis pe teren în minutul 67, dar complet invizibil. Francezul a dezamăgit din nou, la a doua apariție în tricoul lui Dinamo.  Intrarea sa pe gazon coincide cu momentul în care „câinii” au pierdut controlul la mijlocul terenului. 

Neagu (4) » Nici el n-a excelat, a avut jumătate de oră la dispoziție pentru a produce ceva „daune”, dar a eșuat în puținele momente în care a atins mingea. 

Cr. Costin (5) » Intrat pe poziția obișnuită, în locul accidentatului Moura. A intervenit ezitant la cea de-a doua fază la care rapidiștii au cerut penalty.

Dani Iglesias » a evoluat prea puțin

Milanov » a evoluat prea puțin

Antrenor: Zeljko Kopic (6)

Detaliu important remarcat la GSP Live, în pauza derby-ului Dinamo - Rapid: „E uluitor! Sper să vadă cineva asta”
Dinamo - Rapid 1-2
Detaliu important remarcat la GSP Live, în pauza derby-ului Dinamo - Rapid: „E uluitor! Sper să vadă cineva asta”

Notele celor de la Rapid:

Aioani (6) » Încă nu se coordonează perfect cu noii săi colegi, dar, per total, a avut parte de un debut pozitiv. A respins în față la golul dinamoviștilor.

Onea (6) » N-a avut viață ușoară în fața șarjelor constante ale dinamoviștilor, dar a ținut steagul sus, nu s-a pierdut în niciun moment. El a executat lovitura liberă de la golul victoriei. 

Săpunaru (6) » Plasamentul și inteligența, ingrediente acumulate în 20 de ani de carieră, i-au fost suficiente pentru a rezista într-un meci în care colegii săi au fost de multe ori depășiți de dinamoviști. I-a întors mingea lui Burmaz la gol. Concluzia? Destul de greoi, dar compensează cu experiența.

P. Iacob (6) » Salvator în prima repriză, când a pus corpul și l-a blocat in extremis pe Homawoo. 

Braun (5) » A rezistat 53 de minute în teren, iar pe partea lui au fost majoritatea atacurilor dinamoviste. A dus lupte grele cu Abdallah, pe unele le-a pierdut. 

Hasani (5) » O viteză în minus, a contat doar la ocazia din minutul 28, când a ratat cu puțin ținta. 

Al. Albu (6) » Punct fix în linia mediană, a amenințat poarta lui Golubovic cu un șut violent, cea mai importantă realizare a sa. 

Djokovic (4) » Destul de pasiv, joc modest al croatului, care s-a ales cu un cartonaș galben după doar 24 de minute. A fost absent din joc, fiind până la urmă înlocuit în minutul 73. Rapid și-a ridicat nivelul după înlocuirea sa cu Oaidă. După meci, mijlocașul venit de la FCSB a fost criticat de Ovidiu Herea: „Cu indulgență i-aș da nota 5”. 

Papeau (7) » S-a scos cu golul din finalul primei reprize, nu impresionase până în acel moment. A găsit finalizarea ideală dintr-o poziție ușor incomodă, trecând-o și pe Dinamo pe lista „victimelor”, după ce marcase și în fața FCSB-ului. 

Rrahmani (6) » Departe din realizările din meciul cu FCU, șters și neinspirat în puținele dăți în care colegii l-au valorificat. Arbitrul i-a refuzat un penalty în startul reprizei secunde, probabil cea mai importantă realizare a sa în tot meciul.

El Sawy (6) » Curajul afișat etapa trecută, cu FCU Craiova, l-a propulsat în primul„ 11”. L-a răsplătit pe Bergodi cu assist-ul oferit lui Papeau, dar a fost schimbat imediat după pauză. 

Hasani / Dinamo - Rapid, etapa 23 din Superliga (foto: Raed Krishan/GSP)
Dinamo - Rapid, etapa 23 din Superliga (foto: Raed Krishan/GSP)
Dinamo - Rapid, etapa 23 din Superliga (foto: Raed Krishan/GSP)
Dinamo - Rapid, etapa 23 din Superliga (foto: Raed Krishan/GSP)
George Găman, Jayson Papeau / Dinamo - Rapid, etapa 23 din Superliga (foto: Raed Krishan/GSP)
+45 FOTO

Au intrat pe parcurs:

Borza (6) » Mai bine ca-n precedentele partide, ceva mai hotărât, tare pe picioare și fără momente de visare. 

Burmaz (8) » Din nou erou pentru giuleșteni, așa cum se întâmplase și etapa trecută, cu FCU. Și-a răscumpărat o ratare rarisimă cu golul care a îngenuncheat-o definitiv pe Dinamo. 

Funsho Bamgboye (6) » A avut doar jumătate de oră la dispoziție, din piciorul său s-a născut o ocazie bună a rapidiștilor. 

Oaidă (6) » Intrarea lui a avut efecte benefice, rapidiștii au reînceput să câștige teritoriu odată cu apariția sa

K. Soni » a evoluat prea puțin

Antrenor: Cristiano Bergodi (6)

Arbitru: George Găman (4) Asistenți: Sebastian Gheorghe (6), Andrei Constantinescu (6)

VIDEO Jucătorii Rapidului au celebrat alături de fani, în Giulești, victoria din derby-ul cu Dinamo

Citește și alte știri despre derby-ul Dinamo - Rapid: 

EXCLUSIV „Modelul Dan Șucu” versus „Iluzia Dinamo” » Previziunea unei voci importante: „Să vedeți ce se întâmplă când vor avea stadion nou”

Dinamo a râs de Rapid în ziua derby-ului: „Dacă nu exista «perioada ABBA», poate erau mai multe meciuri între noi”

Ce se întâmplă pe Stadionul Giulești în timpul meciului Dinamo - Rapid: „Ceva unic în istoria fotbalului!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
demolarii
demolarii  •  28 Ianuarie 2024, 14:56

Jucători, în special cei ai Rapidului , care sunt obișnuiți cu SupaLiga deja de 3 sezoane au jucat ca pentru emisiuni de analiza. Nu fotbal. Cred ca Sucu vrea sa-si facă televiziune. Actori are....fotbalisti mai puțini....

pelicansli
pelicansli  •  28 Ianuarie 2024, 00:04

Și bătuți și cu banii luați… Petarda aia o să ne coste, asta în condițiile în care ne am lepădat și de banii din biletele echipei oaspete. Bun management, bravo! Lăsați galeriile să vă facă P&L și ROI-ul de aici (sic!)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează