Articol de GSP - Publicat marti, 19 aprilie 2011 00:00 / Actualizat marti, 19 aprilie 2011 12:57
Dinu Gheorghe a spus că Rapidul se gîndeşte să îl păstreze pe Daniel Pancu (33 de ani) şi sezonul viitor dacă acesta se va pregăti la fel de bine. Totodată, preşedintele giuleştenilor se vede principalul vinovat că echipa nu este pe podium
"Sîntem mulţumiţi de Pancu, iar dacă va avea aceeaşi atitudine şi în sezonul viitor, va mai rămîne un an la noi. Acelaşi lucru este valabil şi cu Olberdam, pe care îl vrem şi din vară. Ca întăriri pot spune că momentan ştiu că va reveni Răduţă de la Tg. Mureş, chiar dacă nu a jucat el prea mult acolo", a spus Dinu Gheorghe la televiziunea sportro. Daniel Pancu a reuşit un gol în meciul cîştigat de Rapid cu Poli Timişoara, scor 3-2.
Acesta spune că un stimul pentru ca Rapid să urce cît mai mult în clasament îl reprezintă, pe lîngă locul de Europa League, şi banii din drepturile tv: "Sînt principalul vinovat pentru că nu sîntem pe unul din primele două locuri din Liga 1. Totuşi, sper să reuşim să terminăm pe locul patru pentru că ne interesează foarte mult şi banii veniţi din drepturile de televizare".
4 meciuri a jucat Răduţă pentru Tg. Mureş şi a reuşit un singurl gol