Articol de GSP - Publicat joi, 09 iulie 2009 00:00
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că înţelegerea pe care forul o avea cu Realitatea TV a fost reziliată pe cale amiabilă şi a precizat că discută deja cu mai multe firme despre semnarea unui nou contract.
"Din sezonul care vine Liga I nu se va mai numi Realitatea. Am ajuns la un numitor comun şi am reziliat contractul pe care amiabilă. Nu ştiu exact care sunt cauzele, dar aşa au vrut cei din trustul respectiv. Avem însă ceva oferte, vreo patru, iar dintre aceste firme două sunt producători de bere, dar nu pot să dau mai multe detalii", a spus Dragomir.
Realitatea TV a semnat la finalul anului trecut un contract de parteneriat cu Liga Profesionistă de Fotbal pe următorii cinci ani, prin care postul de televiziune sponsoriza liga cu o sumă anuală ce pornea de la 1,2 milioane de euro şi ar fi crescut cu 10% pentru fiecare an competiţional. Astfel, Realitatea TV devenea partenerul oficial al Ligii de Fotbal, iar numele său trebuia menţionat de cel puţin patru ori la transmiterea unui meci, în caz contrar contractul devenind nul.
UPDATE 15:28 - Surse autorizate susţin că viitorul sponsor al Ligii I va fi agenţia de pariuri Gamebookers.
Sursa: Newsin

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro