Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 21 august 2023 00:27 / Actualizat luni, 21 august 2023 00:59
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, s-a arătat extrem de fericit după victoria echipei roș-albastre cu Poli Iași, scor 2-1.
Cipriotul a vorbit despre faptul că următorul meci al bucureștenilor va avea loc peste o săptămână, spre deosebire de ce s-a întâmplat în startul sezonului, când FCSB a fost angrenată și în Conference League și a jucat la 3 zile. Următorul joc al roș-albaștrilor este programat pe 28 august, cu UTA, de la ora 21:30.
Elias Charalambous: „Avem timp să ne relaxăm acum”
„Vom încerca să ne mai îmbunătățim, mai avem de lucrat. Sunt fericit că terminăm meciul pe primul loc în campionat. Suntem fericiți că avem marcatori diferiți, este foarte important, sunt foarte fericit pentru asta. Cea mai importantă era victoria.
Avem timp să ne relaxăm acum, a fost o săptămână grea. Acum avem oportunitatea să ne mai odihnim puțin. Am avut meciuri europene, în campionat, trebuie să rotim jucătorii.
Djokovic a început pe bancă, de exemplu, avea nevoie să fie odihnit. În final, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au fost din nou aături de noi”, a declarat Charalambous, la Orange Sport.
A fost obositor, am resimțit partida de acum 3 zile. Îmi doream mult să marchez. Nu mă gândesc să fiu eu golgeter, vreau să îmi ajut echipa prin alte faze, nu este golul pentru mine. Nu suntem obișnuiți să ținem ritmul din 3 în 3 zile. Se vede că Farul are probleme în campionat, cum aveam și noi.
- Darius Olaru, căpitan FCSB
VIDEO. Risto Radunovic, impresii după cea de-a cincea victorie consecutivă a roș-albaștrilor în campionat
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”