Articol de Cătălin Stroia - Publicat sambata, 15 aprilie 2023 15:15 / Actualizat sambata, 15 aprilie 2023 15:31
FCSB va evolua luni de la ora 20:30 în fața celor de la Farul Constanța. În cadrul conferinței premergătoare partidei, Elias Charalambous (42 de ani) a precizat că nu concepe ca roș albaștrii să nu câștige cele 3 puncte și să se apropie de prima poziție.
De asemenea, antrenorul cipriot a precizat că se așteaptă la un număr ridicat de spectatori pe Arena Națională, la primul său joc ca principal.
VIDEO. Elias Charalambous: „Am înțeles că vor fi peste 30.000 de fani”
„Ne așteaptă jocuri grele. Acesta cu Farul este unul special, în care vom evolua în fața unei formații bine organizate. Analizez în fiecare zi jucătorii și trebuie să dăm totul pentru cele 3 puncte.
Nu cred că ar trebui să privim jocul cu Farul ca pe ultima noastră șansă la titlu, ci mai degrabă jucătorii trebuie să fie concentrați pe cum pot câștiga.
Am spus-o din prima mea zi aici că nu vreau să ne gândim prea departe, ci să o luăm pas cu pas”, a spus Elias Charalambous.
Nu știu dacă va veni Gigi Becali în vizită la noi să ne încurajeze. Tot ce pot să spun este că suntem o echipă și ne pregătim atât tactic, cât și psihologic pentru fiecare meci.
Așteptăm suportul fanilor, pentru că este primul meu joc acasă și cei din conducere mi-au spus că vor fi peste 30.000.
Elias Charalambous, antrenor FCSB
Elias Charalmbous: „Se vede că domnul Hagi muncește mult”
În cadrul conferinței, Elias Charalambous l-a lăudat pe Gică Hagi pentru munca depusă, dar și pe Denis Alibec.
„Toată lumea îl cunoaște pe Hagi! În România este o legendă respectată de oricine. Eu, personal, îl respect și ca jucător cât și ca antrenor. Cât am fost la Vaslui am jucat împotriva lui. Eun jucător foarte bun, de calitate.
Se vede limpede că domnul Hagi face o treabă foarte bună la Farul. Atuul lor este munca de echipă. De asemenea, au jucători de calitate, pe care i-am analizat și care joacă un fotbal frumos”, a mai precizat Elias Charalambous.