Articol de Alin Grigore - Publicat joi, 07 noiembrie 2019 12:57
Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova 1948, a reacționat după declarațiile lui Mircea Sandu, din emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, referitoare la dezafilierea Universității Craiova, din 20 iulie 2011.
Mititelu îl contrazice pe fostul șef al FRF, care a spus că cea care a decis ca omul de afaceri să meargă la TAS a fost Curtea Constituțională. Mai mult, patronul echipei din Liga 3 susține că are în continuare proces cu Mircea Sandu pe latura civilă.
„E(n.r. Mircea Sandu)un criminal care a omorât Universitatea și a rămas nepedepsit din cauza corupției din justiția română. Minte cu nerușinare când spune că cea care a stabilit că trebuie să merg la TAS a fost Curtea Constituțională. Habar nu are ce spune. A scăpat pe latură penală, din cauza unor jocuri de culise conduse de generalul Dumbravă, care s-a implicat direct în toate procesele legate de Universitatea Craiova cu FRF. Dumbravă e omul de casă al lui Trăilă, care a fost avocatul lui Sandu Mircea.
N-a scăpat însă de latura civilă și nu va scăpa niciodată, chiar dacă suntem convinși că va dura ani de zile. NU va scăpa nici de judecata divină pentru răul pe care l-a făcut Universității Craiova, dar și familiei mele”, a declarat Mititelu pentru GSP.ro.
„Mergem la TAS”
Mititelu susține că e gata să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, deși au trecut 8 ani de când Universitatea a fost dezafiliată: „Acum suntem la Curtea de Apel. Într-o lună, două, ne judecăm, dar ei ne-au trimis la TAS după atâția ani. Am atacat la Curtea de Apel decizia Tribunalului. Dacă nu primim o sentință favorabilă, mergem în Elveția, la TAS”.
Mircea Sandu: „Au vrut să ne execute!”
„S-o luăm cu finalul. Curtea Constituțională a decis că Mititelu trebuie să meargă la TAS. Dacă urma calea recomandată de Comisiile Federației el nu încălca niciun Regulament și nici Statutul Federației. El a fost sfătuit să se ducă la instanțe și la procurori ca să ne lege pe noi! Să vă fie foarte clar! Ăsta a fost scopul! Dacă urma calea recomandată și se ducea la TAS nu pățea nimic. Absolut nimic! El s-a dus pe civil. Eu am fost informat de Stângaciu și habar n-aveam că Bihorul, Bistrița și Craiova s-au dus în instanța civilă. Interzis de regulament! D-asta i-am dezafiliat.
Totul a fost statutar și regulamentar. Instanța l-a întrebat de ce nu s-a dus la TAS. Pentru că el a primit sfaturile să se ducă la DNA și la instanța civilă cu noi ca să ne execute. Asta a fost problema. Niciodată eu nu i-am spus unuia cum să voteze. Și la cazul ăsta am votat la coadă ca să nu influnțez. Îmi pare rău de Craiova, dar acum mă bucur că orașul are o echipă în Liga 1, frumoasă, cu un stadion nou, poate datorită acelei Adunării Generale care a decis să-i acorde un loc”, a spus Mircea Sandu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, moderată de Ovidiu Ioanițoaia.
ISTORICUL DEZAFILIERII U CRAIOVA
Pe 20 iulie 2011, Comitetul Executiv al FRF a decis ca Universitatea Craiova să fie dezafiliată provizoriu. Echipa a fost exclusă definitiv de Adunarea Generală a FRF, care a îndeplinit o formalitate. Locul echipei în liga secundă a fost luat de Juventus Colentina.
Membrii CEx au votat dezafilierea Craiovei cu 10 voturi pentru şi 2 abţineri. Dintre cei 14 membri au lipsit Cristi Borcea, unul dintre cei doi reprezentanţi ai Ligii 1, şi Dumitru Costin, preşedintele sindicatului fotbaliştilor recunoscut de FIFPRO. Marius Stan şi Marian Pălărie, reprezentantul fotbalului feminin, s-au abţinut.
În 2013, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind dezafilierea echipei. Cei doi au fost acuzați de abuz în serviciu și trafic de influență.
Pe 13 iunie 2016, Tribunalul București, prima instanță, a decis ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la 3 ani cu suspendare în cazul dezafilierii Universității Craiova. DNA a făcut recurs imediat după aflarea sentinței. La fel au procedat și cei doi condamnați.
Conform sentinței care nu a fost executorie, Sandu și Dragomir trebuiau să plătească o amendă de 80.000 de lei și să presteze 3 luni de muncă în folosul comunității. Atât LPF, cât și FRF trebuiau să plătească amenzi penale, în valoare totală de 370 de mii de lei. Ceilalți membri CEx au fost absolviți de orice vină.
În plus, instanța a dispus că Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 220 de milioane de euro. Suma ar trebui plătită de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF.
Recursul la Curtea de Apel a început pe 5 septembrie 2016. Au fost peste 10 termene.
Procurorii DNA au cerut câte 14 ani de închisoare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, adică pedeapsa maximă plus o treime spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante.
Pe 15 iunie 2017, Curtea de Apel a anunțat decizia definitivă în cazul dezafilierii Universității Craiova, anulând practic toate condamnările și prejudicile stabilite de Tribunalul București.