FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Adrian Porumboiu, despre scandalul cu Ion Crăciunescu: „Mi-a fost prieten adevărat. A luat-o pe arătură, când a ajuns șef la CCA!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 iunie 2020 21:00 / Actualizat miercuri, 24 iunie 2020 22:07

Adrian Porumboiu susține că certurile cu Ion Crăciunescu au început din momentul în care vâlceanul a ajuns șef la CCA și îl acuză că a influențat arbitrii pe care-i delega la meciurile lui FC Vaslui

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, este difuzată în fiecare miercuri seară, de la ora 20:00, pe GSP.RO

Adrian Porumboiu a dezvăluit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” în ce relații se află cu fostul său coleg de generație, Ion Crăciunescu. Cei doi sunt născuți în aceeași zi, pe 27 septembrie 1950, dar în ultimii ani au rupt relațiile.

- Ai fost prieten bun cu Ion Crăciunescu! 
- Prietenia este un sentiment profund, care se bazează pe anumite relații. Eu cu Ion am fost prieteni și ne-au legat foarte multe.

- Născuți în aceeași zi, aceeași lună și același an. 
- Și oprim asemănările. Poate singura coincidență la Vâlcea e că în apartamentul în care am stat eu s-a mutat el. Dar nu asta e important. Au fost puncte comune foarte multe, însă când a ajuns la Comisie s-a schimbat.

- A fost și angajatul tău.
- Da. Și el, și soția, și Teo. Eu am tratat prietenia curat. Singurul lucru pe care nu-l iert și nu-l uit e interviul pe care i l-a dat domnului Tolontan. Eu am spus și l-am acuzat că s-a întâlnit cu Mureșan. Apoi, din interviul acordat domnului Tolontan mi-am dat seama că are un caracter deplorabil. A venit cu niște acuze grave!

"Cearta a plecat de la modul în care arbitrii dezavantajau Vasluiul"

- Toate scandalurile se leagă de CFR!
- Da. CFR a fost placa turnantă, iar procesul pe care-l am acum cu Balaj îl am tot din cauza CFR-ului. Crăciunescu a greșit atunci și mi s-a părut îngrozitor să spună că eu aș fi avut vreodată o boală al cărei nume e urât să-l spui.

- A zis că aveai sifilis.
- El știa foarte bine că, atunci când eram jucător la Slatina, am avut un coleg, care trăiește, un jucător foarte mare, nu-i rostesc niciodată numele, și el a avut o situație de genul ăsta. Eu îi explicasem lui Ion cu lux de amănunte... N-am avut eu! Mi-am făcut toate analizele și am mers în instanță.

- Scandalul cu Crăciunescu a început când el era președintele CCA. De ce? 
- Cearta a plecat de la modul în care arbitrii dezavantajau Vasluiul. Nu i-am zis niciodată să mă ajute cu un arbitru, ci să fie corecți. Când ești șef, dacă ai puseuri de autoritate e mai mult decât grav.

"Crăciunescu dacă nu era șef la arbitri și acum eram prieteni!"

- Ați fost nedreptățiți?
- E puțin spus! Jucăm cu Oțelul acasă și el era cu Marius Stan la Iași. Îl sună pe arbitru și îi spune: "Dacă dai o aruncare de margine pentru Vaslui, te scot din arbitraj!". Am dovezi, bineînțeles! La alt meci, cu Jiul cred, Salomir arbitru, același telefon să nu ajute Vasluiul. S-au întâmplat lucruri greu de acceptat.

- Legat de Crăciunescu.
- Nea Ovidiu, îi acord prea mare importantă și spațiu. Eu am trecut peste toate, dar am văzut că tot el declară că nu mai vorbește cu mine. Zău? De ce nu spune motivul pentru care nu mai vorbește cu mine?! Mie mi-e jenă să vă zic de ce. Nu pot! Sunt lucruri incredibile și tot el se supără. Am fost prieteni buni și l-am ajutat. Trebuia să-și ceară scuze public cu mizeria de la Slatina. Aia nu se uită!

- Poate vă împăcați la un moment dat.
- Pentru mine, subiectul e închis. Dacă nu era șef la arbitri și acum eram prieteni! În momentul de față, nu vreau să mai aud de el. Această persoană poate să facă turul României și în joc de glezne că nu mă interesează. Mi-a fost prieten adevărat, însă când a devenit șef a luat-o pe arătură.

URMĂREȘTE AICI INTEGRAL EMISIUNEA CU ADRIAN PORUMBOIU

CITEȘTE ȘI:

Vânzarea lui Dinamo pe muchie de cuțit: cinci companii alături de Cortacero, dar ibericii nu stăpânesc efectele scrisorii de garanție de 10 milioane de euro

VIDEO Scandal rasist în Liga 1. Antrenorul își acuză conducătorul de club: „Nu a vrut un jucător pe teren pentru că e de altă etnie” + dialog aprins la GSP Live

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
123933885588721
Con Dasca  •  25 Iunie 2020, 11:01

Păcat ca din cauza unor arbitri și dumneavoastră și Marian Iancu v-ați lăsat echipele și va vedeți de viața dumneavoastră liniștita . Cred ca in locul Galațiului și a Urziceniului Vaslui merita campionatul . Cât și Timișoara. Când te uiți in urma și vezi arbitrajele josnice ale arbitrilor chiar îți vine sa te lași sa nu mai conduci nici o echipa Rușine celor din federatie din acele timpuri ca nici atunci nu se juca corect

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close