FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dezvăluire de senzație din vestiarul lui Dinamo! Primul lucru transmis de Rednic lui Dan Nistor: „Ticule, ești pervers cu mine, sunt pervers cu tine!”

Articol de - Publicat duminica, 10 martie 2019 21:30

DINAMO. Cum l-a câștigat și l-a transformat Rednic pe Dan Nistor (30 de ani) la Dinamo, mijlocașul căruia Cosmin Contra și Florin Bratu îi creaseră imaginea unui jucător-problemă, de care e mai bine să te ferești.

„Mi-au zis clar Contra și Mutu: «Florine, ai grijă cu Nistor! Mare atenție!»”. Bratu a dezvăluit avertismentul pe care l-a ignorat și l-a învinovățit pe numărul 10 de eșecul întregii echipe. Contra se certase și el cu Dan, din cauza asta l-a avertizat pe Bratu. Cât de periculos e mijlocașul-căpitan?

Dinamo s-a mai îndepărtat de locurile periculoase grație victoriei cu Dunărea. Cheia victoriei a fost Nistor, inventatorul primului gol. Dan a fost cel mai bun în sezonul regulat, rămâne solistul din trupa lui Rednic și în turneul în care "câinii" ar trebui să obțină dreptul de a mai evolua în prima ligă și în sezonul viitor.

Și nu mai apar conflicte ale lui cu antrenorul. Ce a făcut Rednic de l-a cumințit pe fotbalistul de care se temeau Contra, Mutu, Bratu? Mircea l-a abordat direct de la prima întâlnire. Surse din echipă povestesc care a fost mesajul prin care antrenorul i-a atras atenția lui Nistor că nu poate fi păcălit: „Ticule, ești pervers cu mine, sunt pervers cu tine!”.

Adică „Nu încerca să mă lucrezi, nici nu te gândi la asta, fiindcă tot tu vei plăti!”. Cam asta ar fi traducerea avertismentului pe care i l-a pus în vedere tehnicianul. „Ticule” provine de la Constantin, celălalt prenume al mijlocașului.

Nistor a reacționat mai bine la discuția deschisă decât la tăcerea transformată în război violent în „perioada Bratu”.

Joacă bine în mod constant, e liderul incontestabil al echipei pestrițe pe care a construit-o Rednic în iarna asta și îl susține pe Mircea ca pe unica șansă de progres a clubului.

3 goluri și 8 pase decisive a strâns Nistor în sezonul actual. El s-a întors la Dinamo de la CFR în urmă cu un an, pentru că nu reușise să colaboreze bine nici cu Dan Petrescu

„Văd la Dinamo câțiva jucători care ar putea lupta pentru titlu în sezonul viitor, așa cum vrea Rednic. E Nistor, în primul rând, și apoi mai sunt Klimavicius, Aliji, Filip și Montini”
Gigi Mulțescu, la DigiSport

Îl presează pe Contra pentru el

Rednic l-a complimentat pe Nistor după victoria cu Călărași, 2-0, în care mijlocașul a marcat spectaculos primul gol, după un dribling în fața lui Dobrosavlevici și o finalizare fină, exactă.

„Păcat că nu e convocat și la națională! Ar merita!” a fost reacția surprinzătoare a lui Mircea, în condițiile în care Contra nu a anunțat încă lotul complet pentru partidele cu Suedia și cu Feroe, primele din preliminariile Euro 2020.

„Dar știu sigur că are șanse mici Nistor”, e convins Rednic. De vină e tot relația proastă pe care a avut-o mijlocașul cu selecționerul actual în perioada în care amândoi erau la Dinamo. Contra l-a dat pe Nistor la CFR, la schimb cu Nascimento.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (18)
para.para
para.para  •  11 Martie 2019, 13:48
Postat de Ticu Troya pe 11 Martie 2019, 13:22

E greu , nu-i asa !!? Expresia - nu numai in Ardeal ci si in Moldova si Valahia- este de Ticu sau Tica , tuturor celor pe care-i cheama Dumitru [ Mitica -Ticu -Tica ] cat si Constantin [ Costica-tica-ticu ! Hai pa si nu te mai baga in seama cand nu stii !!!

trollule hesepisto-gigist, stai parcat ca-ti stim adresa si s-ar putea sa cada avionul peste tine.

847153178690789
Ticu Troya  •  11 Martie 2019, 13:22
Postat de para.para pe 11 Martie 2019, 12:59

Expresia "ticule" vine de la "taticule", asa se vorbeste in Ardeal, "ticu si mica" de la "taticu si mamica". Dar de unde sa stie ambalatorul fecesebist cand el toata ziua are in cap numai fcsb si gigi.

E greu , nu-i asa !!? Expresia - nu numai in Ardeal ci si in Moldova si Valahia- este de Ticu sau Tica , tuturor celor pe care-i cheama Dumitru [ Mitica -Ticu -Tica ] cat si Constantin [ Costica-tica-ticu ! Hai pa si nu te mai baga in seama cand nu stii !!!

para.para
para.para  •  11 Martie 2019, 12:59

Expresia "ticule" vine de la "taticule", asa se vorbeste in Ardeal, "ticu si mica" de la "taticu si mamica". Dar de unde sa stie ambalatorul fecesebist cand el toata ziua are in cap numai fcsb si gigi.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează